Sorin Grindeanu și Iosif Rotariu, fiii de fală ai unei comune din Caraș Severin

Sorin Grindeanu și Iosif Rotariu, fiii de fală ai unei comune din Caraș SeverinSursa foto: Sorin Grindeanu
Fostul ministru, Sorin Grindeanu, a devenit, la finele acestei săptămâni,  cetățean de onoare al localității Prigor. Acolo unde spune că e familia sa de suflet. Fostul internationa Iosif Rotariu coregraful Marius Ursu, istoricul Pavel Panduru, au primit aceleași distincții din primăriței Simona Miclău și a Consiliului local. Sunt  patru dintre fiii satului, care n-au uitat niciodată unde își au rădăcinile sau de unde au plecat spre cariere de succes.
Cetățean de onoare

Sursa foto: Sorin Grindeanu

Primărița Simona Miclău spune că actualul șef al Camerei Deputaților spune că merită titlul pentru sprijinul pe care l-a acordat de-a lungul timpului Banatului și îndeosebi județului său natal, Caraș-Severin. "Avem cele mai ambițioase proiecte de dezvoltare a infrastructurii din istoria județului (drum expres, modernizări de căi ferate și perspectiva unui nou spital). Toate acestea au fost sprijinite de acest om care nu a uitat de unde a plecatȚ, spune primarul de Progor.

"Mi-aș fi dorit să-mi îmbrățișez bunicii și să mă uit în ochii lor, în care să surprind mândria că le sunt nepot!"

Momentul a fost unul de mândrie dar și de nostalgie pentru Sorin Grindeanu. Care și-a amintit de buncii săi și a spus că la Prigor e familia sa de suflet.
"Pe malul Nerei, am făcut primii pași în viață. În mica, harnica și sufletista comunitate a almăjenilor din Prigor, bunii mei din Borlovenii Vechi mi-au îndrumat copilăria. Prin pilde și prin propriul trai tihnit.Mi-e foarte dor de acele clipe fericite. Și, astăzi, întorcându-mă aici, trăiesc o mare bucurie! Gestul de suflet pe care l-au făcut almăjenii, acela de a mă declara cetățean de onoare al comunei, este neprețuit pentru mine! Mi-aș fi dorit să-mi îmbrățișez bunicii. Și să mă uit în ochii lor. În care să surprind mândria că le sunt nepot! Este meritul lor, al părinților mei și al acestei comunități că am devenit cel de acum. Și sper să le insuflu și copiilor mei - Sofia și Mihai - aceeași dorință de a-și onora rădăcinile familiei și respectul pentru comunitatea străbunilor. Le voi rămâne mereu alături celor care mi-au bucurat copilăria. Și cu care am crescut. Mulțumesc familiei mele de suflet din Prigor!", a spus Sorin Grindeanu.
Iosif Rotariu

Sursa foto: facebook

Și-a donat scris istorie pentru un caz umanitar

Iosif Rotariu a primit titlul "în semn de înaltă apreciere pentru performanțele sportive și promovarea numelui comunei Prigor în țară și străinătate”.  Dar comunitatea nu a uitat nici de gestul recent al marelui fotbalist al României. Iosif Rotariu și-a donat tricoul în care a scris istorie pentru un caz umanitar.
"Doresc să aduc mulțumiri publice Consiliului Local al comunei Prigor.  Sătenilor și tuturor invitaților, datorită cărora evenimentul din 5 iulie 2025, a fost încărcat de emoții. De sentimente împărtășite din suflet. Și, nu în ultimul rând, lacrimi de bucurie",  a spus primarul Simona Miclău.