Sorana Cîrstea a încheiat repede conturile cu turneul de la Dubai. Românca, eliminată în turul 2

Sorana Cîrstea a încheiat repede conturile cu turneul de la Dubai. Românca, eliminată în turul 2

Sorana Cîrstea a pierdut, marți, partida disputată în turul al 2-lea al competiției de la Dubai, după ce a cedat în două seturi.

Sorana Cîrstea (30 de ani, locul 67 WTA) a încheiat repede conturile cu turneul de la Dubai. Jucătoarea de tenis din România a evoluat, marți, în turul al 2-lea, și a întâlnit-o pe Anett Kontaveit. Sorana a cedat în două seturi, scor 4-6, 5-7, în fața sportivei din Estonia, aflată pe locul 24 în ierarhia mondială. Confruntarea de la competiția din Emiratele Arabe Unite a durat o oră și 42 de minute.

Sportiva din Târgoviște a intrat mai bine în meci şi a condus cu scorul de 2-0 la gameuri. A cedat însă repede inițiativa și a pierdut patru gameuri la rând. Cîrstea a reuşit un break şi a egalat, 4-4. A irosit o minge de break la acest scor, iar Kontaveit şi-a făcut câștigat serviciul şi a încheiat setul cu 6-4, după un nou break.

Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Dubai, după ce a cedat meciul în două seturi

În actul al doilea, cele două jucătoare au mers cap la cap până la scorul de 5-5 la gameuri. Sorana Cîrstea reușit să salveze o minge de meci în ghemul 10. Apoi, Anett Kontaveit şi-a făcut serviciul și a reușit victoria cu un break realizat de o dublă greşeală a româncei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cîrstea a avut 4 aşi şi 5 duble greşeli, în timp ce Kontaveit a încheiat meciul cu 2 aşi şi 3 duble greşeli. Ambele jucătoare au comis foarte multe greșeli neforțate.

Sorana Cîrstea a fost învinsă în alte două partide de estonianca Anett Kontaveit. Una dintre înfrângeri a venit tot la Dubai, anul trecut

Anett Kontaveit s-a impus şi în primele două dueluri pe care le-a mai susținut până acum cu Sorana Cîrstea. Cu scorul de 6-4, 6-4, în anul 2016, la Poitiers, în primul tur, şi cu 6-1, 6-3, anul trecut, chiar la Dubai, în primul tur.

Pentru evoluția avută la Dubai, Sorana Cîrstea va primi un cec în valoare de 13.300 dolari şi 60 de puncte WTA.