Ce soluție au găsit organizatorii unui turneu de Grand Slam pentru ca Maria Șarapova să poată participa
- Alexandru Toader
- 6 octombrie 2016, 11:36
Tenismena Maria Șarapova va reveni pe în circuitul WTA în luna aprilie a anului viitor, după ce TAS i-a redus suspendarea de doi ani la 15 luni. Astfel, rusoaica ar putea evolua la Roland Garros.
Primul meci pe care îl va susține jucătoarea din Rusia este programat chiar săptămâna viitoare, la un eveniment caritabil în Las Vegas, însă în cadrul unei partide demonstrative.
Dar, în ceea ce privește revenirea sa în circuitul profesionist, Șarapova ar putea evolua la Roland Garros. Suspendarea rusoaicei se va termina la data de 26 aprilie 2017, iar în perioada 22 mai - 11 iunie 2017 se va desfășura celebrul turneu de Grand Slam de la Paris. Pentru a-i face loc tenismenei în această întrecere, organizatorii Open-ului francez iau în calcul posibilitate de a-i oferi Șarapovei un wild-card.
„Lista cu wild-card-urile se va finaliza cu 15 zile înainte de startul turneului astfel că avem timp să ne găndim la această variantă”, se arată într-un comunicat remis de organizatorii turneului agenţiei de presă Tass.
Din cauza suspendării, Șarapova a avut o cădere semnificativă în clasamentul WTA, iar wild-card-ul este singura soluție pentru rusoaică de a putea participa la ediția viitoare a Roland Garros. „Șarapova se va întoarce în competiţii cu un punctaj foarte mic. Este evident că până va începe Roland Garros nu va reuşi să adune suficiente puncte pentru a se califica direct. Totuşi, este foarte probabil ca organizatorii să ofere un wild-card pentru o jucătoare de talia Mariei”, a declarat Alexei Selivanenko, vicepreşedintele Federaţiei Ruse de Tenis