Un îndrăgit solist părăsește trupa, după 30 de ani de activitate!

Un îndrăgit solist părăsește trupa, după 30 de ani de activitate!

Chiar după ce s-a în tors dintr-un turneu, solistul trupei Wet Wet Wet a făcut un anunț șocant pentru fanii săi! După 30 de ani, urmează să părăsească trupa pentru o carieră solo, dar și pentru a se concentra pe cariera de actor!

Marti Pellow, solistul trupei Wet Wet Wet, a anunţat că părăseşte formaţia după trei decenii, pentru a se dedica actoriei şi unei cariere solo în muzică, scrie NME.

 

Formaţia Wet Wet Wet tocmai a încheiat o serie de concerte, care a culminat cu un show aniversar - pe 15 iulie - ce a avut loc la Edinburgh.

Cel mai recent album al trupei scoţiene, ”Timeless”, a apărut în 2007, în timp ce Pellow şi-a lansat anul acesta, în martie, discul ”Mysterious”.

”Voi petrece mai mult timp concentrându-mă asupra carierei mele solo - concerte, apariţii în spectacole şi filme, compoziţii - ca artist mă simt mult mai confortabil în lumea asta”, a spus el. ”Când am început cu Wet Wet Wet am dat 100% din inima şi sufletul meu, asta presupune, asta cer şi fanii. Însă dacă nu mai pot face asta, pentru că mintea mea e în altă parte, nu este corect faţă de fani şi de colegii de trupă”.

Marti Pellow, în vârstă de 52 de ani, lucrează în prezent la un musical alături de producătorul Grant Mitchell.

Albumul de debut al Wet Wet Wet a fost lansat în 1987 şi a fost vândut în peste 3 milioane de copii. Single-ul ”Love is all around”, de pe discul ”Picture This” (1995), a fost inclus în Guinness Book of Records, după 15 săptămâni în care a ocupat primul loc în topuri. Recordul a fost doborât de ”One Dance” (2016) al lui Drake.

Ne puteți urmări și pe Google News