Astfel, s-ar putea mări și numărul militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special ce ar putea ieși mai repede la pensie.

Proiectul își propune să asigure un tratament egal pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă.Concret, este vorba de modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.

 

În prezent există o serie de diferenţe între drepturile celor două categorii de personal – cadre militare, respectiv soldaţi şi gradaţi profesionişti şi că modificările propuse sunt menite să asigure cadrul legal necesar implementării măsurilor ce se impun pentru creşterea atractivităţii profesiei militare, extinderea bazei de selecţie şi motivarea personalului existent.

Dacă proiectul devine lege, măsura de reducere a vârstei de pensionare de care beneficiază deja mai multe categorii de personal va fi aplicată și în cazul soldaților sau gradaților profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice, scrie alba24.ro.

 

Votul final va fi la Camera Deputaților, care este camera decizională.

 

Te-ar putea interesa și: