Soldații chinezi, carne de tun în Ucraina. Se plâng că au fost păcăliți
- Mădălina Sfrijan
- 13 aprilie 2025, 20:01
Sursa foto: Zelenski/FacebookSoldații chinezi s-au arătat dezamăgiți de condițiile întâlnite pe front și i-au avertizat pe conaționali să nu se lase păcăliți de promisiunile Kremlinului. După capturarea a doi militari chinezi care luptau pentru Rusia, forțele ucrainene au susținut că Moscova ar fi recrutat peste 163 de cetățeni ai acestei țări.
Doi soldați chinezi, prinși de trupele ucrainene
În prezent, Kievul face verificări legate de prezența lor pe front.
„Strângem informații, credem că sunt mult mai mulți”, a declarat Volodimir Zelenski.
El a adăugat că autoritățile chineze sprijină demersul Rusiei.
„Beijingul știe despre acest lucru. Rușii distribuie videoclipuri publicitare despre recrutare prin intermediul rețelelor sociale chineze”, a mai spus Zelenski.
Rusia a început să recruteze luptători străini încă de la începutul invaziei și a lansat numeroase videoclipuri publicitare.
Promisiunile lui Putin
Potrivit serviciilor secrete ucrainene, primii militari chinezi s-au alăturat acțiunii în vara anului 2023. În 2022, un presupus recrut a apărut într-un videoclip publicat pe platforma Douyin și a explicat ce ofertă a primit din partea Rusiei.
„Salariul tău zilnic va fi de 30 000 de ruble rusești. Bine ați venit în Rusia!”, afirma el.
În videoclipurile apărute anul acesta, chinezii sunt îndemnați să se alăture armatei ruse. Unele clipuri arată presupuşi recrutori care promit salarii mari celor dispuși să lupte pentru Moscova.
Un astfel de mesaj promite un bonus de înscriere de peste două milioane de ruble (27.000 de dolari) și un venit anual de peste cinci milioane de ruble (62.000 de dolari). În materialele de propagandă, aceștia folosesc sloganuri precum „Ești un bărbat. Fii unul”.

Armata China. Sursa foto: x.com
Soldații chinezi, dezamăgiți de oferta Rusiei
După ce au ajuns pe front, militarii chinezi au lansat mesaje de atenționare pentru cei care sunt tentați de oferta Rusiei.
„Nu veniți. Aici nu este nimic bun la care să veniți”, a declarat Zhao Rui din Chongqing, conform presei locale .
Zhao a fost primul soldat chinez ucis pe front, după un atac cu drone ucrainene. Într-un documentar difuzat în martie, un alt luptător chinez, cunoscut sub numele de „Macron”, a povestit experiențele de pe câmpul de luptă.
„Mi-am dat seama că aș putea muri aici într-o zi, așa că am decis să împărtășesc câteva experiențe reale. Deoarece poporul chinez nu a mai fost în război de mult timp, am vrut să arăt prin ce trece cu adevărat un soldat obișnuit, în special unul străin, în război”, a povestit el.
Mai mult, acesta a mărturisit că s-a confruntat cu discriminarea rasială.
„A existat o discriminare rasială severă încă din tabăra de antrenament, discriminare împotriva negrilor, arabilor și chinezilor”, a mai spus Macron.
Plasați în prima linie
Rasismul a fost resimțit de mulți soldați chinezi, care au fost trimiși în cele mai periculoase zone ale frontului. Unul dintre ei, cunoscut sub indicativul „Li”, a fost lăudat de bloggerii militari ruși pentru eforturile de a învăța limba rusă, după ce s-a alăturat brigăzii internaționale Pyatnashka.
Această unitate a fost printre primele trimise să respingă o incursiune ucraineană în regiunea Kursk.
Mulți recruți chinezi au ajuns și în unitățile Storm-Z. Acestea au formate de gruparea Wagner și au avut scopul de a susține atacurile riscante. Potrivit unor rapoarte din august, doi tineri chinezi care s-au alăturat acestor unități au murit chiar în prima lor misiune.
„Rusia este reticentă în a-și trimite trupele slave obișnuite să atace pe linia frontului, așa că cheltuiește bani pentru a recruta mercenari pentru atacuri în prima linie, unde șansele de supraviețuire sunt extrem de scăzute”, se arată în document.
Compensație pentru familiile victimelor
Potrivit rapoartelor, Rusia promite familiilor soldaților căzuți în luptă o compensație de 400.000 de renminbi, echivalentul a puțin peste 50.000 de dolari. Totuși, aceste sume ajung adesea cu mari întârzieri.
Mai mult, armata rusă ar fi refuzat în numeroase cazuri să le permită soldaților chinezi să plece la finalul contractelor încheiate.
„Îți vom rezilia contractul doar după ce vom câștiga războiul”, ar fi fost răspunsul primit de un soldat chinez.
Mai mult, cei care aleg să plece de pe front sunt prinși.
„Doi dintre oamenii mei au dezertat. Ei fac toate eforturile pentru a-i captura. Dacă sunt prinși, nu vor trăi cu siguranță. Așa că nu pot decât să le urez celor doi dezertori mult noroc”.