Politica
Societatea "Sociopol", acreditată de BEC pentru efectuarea de sondaje la ieşirea de la urne
- Carmen Vintil ă
- 19 octombrie 2014, 20:42
Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat în şedinţa de duminică o decizie de acreditare a Societăţii Cercetare Consultanţă Sociologică 'Sociopol' pentru realizarea unui sondaj de opinie la ieşirea de la urne la alegerile prezidenţiale.
Operatorii de sondaj ai Sociopol vor avea acces, în baza acreditării, în zona de protecţie de 500 de metri a secţiilor de votare, fără a avea acces în interiorul secţiilor de votare, se arată într-o decizie a BEC publicată pe site-ul instituţiei.
De asemenea, operatorii au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, mai arată sursa citată.
Recomandările noastre