Social-democrații se reunesc vineri şi sâmbătă în cadrul Consiliului Naţional
- Andreea Udrea, consultant politic
- 20 martie 2015, 09:32
Social-democraţii se reunesc azi şi sâmbătă în cadrul Consiliului Naţional, prilej cu care vor alege preşedintele acestui for, la aproape trei ani de când funcţia nu mai este ocupată de fostul premier Adrian Năstase, singurul candidat fiind Rovana Plumb.
Consiliul Naţional va aduce totodată o serie de modificări importante în viaţa PSD, prin modificarea statutului partidului cu o serie de amendamente referitoare la cei inculpaţi sau condamnaţi pentru corupţie, la funcţiile deţinute în partid, dar şi la modificarea funcţionării structurilor de conducere, prin scoaterea în afara deciziei politice chiar a Consiliului şi transformarea acestuia într-un for de dezbatere ideologică.
Membrii PSD care sunt condamnaţi în primă instanţă pentru fapte de corupţie vor fi suspendaţi din partid, conform unei modificări la statut propusă de premierul Victor Ponta, liderul formaţiunii.
"Este un amendament pe care eu l-am depus, comisia (n.r. - pentru statut) l-a încorporat în propunerile care vor fi vineri şi care prevăd un anumit tip nu de responsabilitate politică, ci de decizie politică pentru acei colegi ai noştri, în frunte cu mine, evident, care se află în diverse faze ale unor procese penale pentru fapte de corupţie. Şi asta înseamnă: dacă eşti inculpat, adică dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu mai poţi ocupa funcţiile numite de ministru sau conducerea celor două Camere. Dacă eşti trimis în judecată pentru fapte de corupţie, de asemenea eşti suspendat din funcţiile - din primele nu poţi să fii suspendat, ci eşti înlocuit - eşti suspendat din funcţiile politice, dacă apare o condamnare în primă instanţă, inclusiv din calitatea de membru de partid şi, sigur, în cazul unei condamnări definitive, la fel pentru persoanele arestate preventiv, îşi pierd funcţiile numite, funcţiile politice", a spus Victor Ponta, președintele PSD.