Şocant! Au murit înecaţi în lift. „Am sunat de 16 ori şi mi-au închis telefonul”

Şocant! Au murit înecaţi în lift. „Am sunat de 16 ori şi mi-au închis telefonul”

Tragedia s-a întâmplat la Tel Aviv, unde un cuplu de israelieni a murit după ce a rămas blocat într-un lift.

Din cauza unei ploi torenţiale, o parcare subterană din Tel Aviv a fost inundată. Fără să-şi dea seama ce va urma, două persoane, soţ şi soţie au vrut să folosească liftul pentru a urca la parter. Numai că acolo şi-au găsit sfârşitul.

Cuplul a fost identificat ca fiind Dean Shoshani şi Stav Harari, ambii în vârstă de 25 de ani, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld.

„Au coborât pentru a-şi scoate vehiculul din parcarea subterană care fusese inundată. Alţi locuitori au coborât pe scări, însă ei au luat liftul", a spus Rosenfeld.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Au rămas blocaţi şi nivelul apei a crescut rapid. Din păcate au fost găsiţi morţi", a afirmat purtătorul de cuvânt al poliţiei. Rudele celor doi au acuzat autorităţile israeliene că au neglijat să repare sistemul de drenaj la clădirea rezidenţială din cartierul Hatikva, din sudul Tel Aviv. Locatarii au declarat că au chemat poliţia şi pompierii de mai multe ori, însă au fost ignoraţi. Când echipele de prim ajutor au sosit în cele din urmă, a fost prea târziu, au spus ei. „Am fugit spre lift. Am bătut în uşă şi am strigat 'este cineva acolo?'. Şi el a răspuns: 'da! da!' şi a bătut înapoi", a spus un locuitor pentru Israel Army Radio.

„Am sunat de 16 ori (la poliţie, pompieri) şi mi-au închis telefonul. De 16 ori!", a spus el.

„A existat un moment în care nu i-am mai auzit şi am înţeles că s-au înecat", a precizat el. Rosenfeld a spus că poliţia a trebuit să răspundă la „sute de apeluri telefonice de urgenţă".

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat şocat şi a ordonat o reuniune de urgenţă duminică cu toţi cei responsabili pentru a se lua măsurile care se impun, potrivit agerpres.ro