Șoc în Timișoara. Magistrat găsit mort după o cădere de la etajul 7
- Iulia Moise
- 7 iulie 2025, 13:06

O tragedie a avut loc luni dimineață, 7 iulie 2025, în municipiul Timișoara, acolo unde o femeie în vârstă de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuințe situat pe Calea Aradului. Incidentul s-a produs în jurul orei 09:10, iar echipajele de poliție ajunse la fața locului au confirmat decesul.
Tragedie la Timișoara
Potrivit unui comunicat transmis deInspectoratul de Poliție Județean Timiș, cercetările au fost demarate imediat, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Aceasta este procedura standard în astfel de cazuri, urmând ca ancheta să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Ulterior, autoritățile au confirmat identitatea victimei: este vorba despre Sorina Lupșa, judecătoare în cadrul Tribunalului Timiș. Cariera sa profesională este una solidă, cu peste un deceniu de activitate în sistemul juridic românesc.
Absolventă a Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, în anul 2006, Sorina Lupșa a urmat ulterior cursurile Institutului Național al Magistraturii, pe care le-a finalizat în 2008.
Carieră profesională solidă
A activat inițial ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, între iulie 2009 și februarie 2011.
Ulterior, a fost numită judecător la aceeași instanță, iar începând cu anul 2013 și-a desfășurat activitatea la Tribunalul Timiș.

SMURD. Sursa foto: arhiva EVZ
În perioada 2012-2013, a fost delegată în funcția de președinte al Secției penale din cadrul Judecătoriei Timișoara, o poziție care reflectă încrederea colegilor și a superiorilor în profesionalismul său.
Moartea magistratului a surprins comunitatea juridică din Timișoara
Moartea magistratului a produs un val de reacții în rândul comunității juridice locale, dar și la nivel național. Mulți dintre cei care au cunoscut-o au transmis mesaje de condoleanțe și regret profund.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile analizează toate ipotezele posibile, inclusiv cea a unei eventuale sinucideri, fără a exclude, deocamdată, niciun scenariu.

