Șoc în familia lui Florin Salam. Vestea îi lasă pe fani cu gura căscată

Șoc în familia lui Florin Salam. Vestea îi lasă pe fani cu gura căscată

Manelistul Florin Salam a avut o mare surpriză din partea lui Dani, fiul său înb vârstă de 17 ani. Tânărul i-a spus tatălui său că „soția sa” este însărcinată.

Salam are déjà un nepot din partea fiicei sale, Betty. Iată, că, acum, manelistul va fi pentru a doua oară bunic.

Anunţul a fost făcut chiar de băiatul artistului, pe reţelele de socializare, postând un test de sarcină, ce pare a fi pozitiv.

Fanii lui Dani au fost și ei surprinși când au auzit vestea, știind că tânărul încă nu a împlinit vârsta majoratului.

Dani Stoian a ataşat pe fotografie câteva emoticoane cu bebeluşi, să se înţeleagă faptul că un bebeluş urmează să vină pe lume.

Tânărul are de ceva vreme o relaţie cu o tânără de vârsta lui şi lucrurile au fost extrem de serioase încă de la început. Băiatul îi spune iubitei: "soţia mea".

În luna septembrie a anului trecut, Dani şi iubita sa au mers în vacanţă. Atunci, băiatul manelistului a postat o fotografie care a ajuns în toată presa, unde Dani Stoian o sărută cu foc pe cea care i-a furat inima, potrivit romaniatv.net

 

Ne puteți urmări și pe Google News