Selly l-a vrut pe scena Nibiru, dar Florin Salam a spus „nu”. Motivul invocat de manelist

Selly l-a vrut pe scena Nibiru, dar Florin Salam a spus „nu”. Motivul invocat de manelistFlorin Salam. Sursa foto: Instagram

Festivalul Nibiru nu îl va avea pe scenă pe Florin Salam, deși artistul spune că a fost invitat personal de Selly. Manelistul a explicat că programul său este ocupat cu evenimente private încă de anul trecut și că nu și-a permis să renunțe la contractele deja semnate.

Potrivit declarațiilor făcute de Florin Salam într-un videoclip publicat pe TikTok, Selly i-a oferit libertatea de a-și alege perioada în care să cânte la festival, însă agenda artistului era deja complet rezervată.

Florin Salam: Am cinci nunți pe zi

Florin Salam a povestit că îl apreciază pe Selly și că ar fi acceptat invitația dacă programul i-ar fi permis. Artistul a explicat însă că în perioada festivalului avea deja programate mai multe nunți și alte evenimente private.

„Îl respect pe Selly foarte mult. Am fost cu copiii mei la emisiune, unde nu prea mă duc eu, că nu e timp. Cu el am zis să fiu bine, că poate ajunge președinte, cine știe. M-a sunat și mi-a zis să îmi aleg niște date, când pot eu.

Dar, te rog să mă ierți, eu am de anul trecut stabilite cinci nunți pe zi, când să mai vin eu acolo? Aș fi venit cu mare drag, pentru că ce faci tu acolo, Selly, e mai bine ca în străinătate. Pot să las 50.000 și să vin la Nibiru?! Nu pot! Ce bacșiș se ia la Nibiru?! Îți aruncă ăia o gogoașă”, a spus artistul, în glumă.

Contractele deja semnate au avut prioritate

Manelistul a precizat că nu a fost vorba despre un refuz al festivalului sau al organizatorilor, ci despre imposibilitatea de a renunța la angajamentele asumate cu mult timp înainte.

Selly

Selly. Sursa foto: Facebook/Selly

Florin Salam a explicat că evenimentele private reprezintă principala sa activitate, iar anularea acestora ar fi însemnat pierderi financiare importante, motiv pentru care nu a putut accepta invitația la Nibiru, în ciuda aprecierii pe care o are pentru Selly și pentru proiectul acestuia.

A vorbit și despre lupta cu dependența de droguri

În aceeași perioadă, Florin Salam a rememorat și una dintre cele mai dificile etape din viața sa, dezvăluind că a reușit să scape de dependența de droguri după un tratament urmat într-o clinică din Serbia.

Artistul a povestit că a fost internat timp de o lună, după care a continuat tratamentul prin vizite lunare, chiar și în perioadele în care avea numeroase evenimente.

„Ai impresia că nu o să mai scapi. Să fii hotărât, să zici: «Bă, am făcut ce am făcut până acum». Zi mersi că încă ești sănătos, în viață și du-te la spitalul ăsta din Serbia. Mi-au salvat viața, ca să pot să stau lângă copiii mei”, a mărturisit cântărețul.