Șoc în Capitală. Șofer arestat preventiv. A încercat să-și agreseze clientele!
- Dragos Manea
- 31 august 2020, 16:51
Un șofer din București a fost plasat de procurori în arest preventiv după ce a încercat pentru a doua oară să abuzeze o clientă.
Un șofer în vârstă de 39 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile,după ce a încercat în repetate rânduri să abuzeze fizic clientele pe care le transporta.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au dispus la data de 29.08.2020 punerea în mișcarea a acțiunii penale față de un inculpat, pentru săvârșirea a două tentative la infracțiunea de viol.
Bărbatul de 39 de ani a încercat, în timpul efectuării unui transport de persoane, să întrețină cu o tânără de 28 de ani raporturi sexuale orale, prin constrângere, fără a reuși acest lucru.
Potrivit procurorilor, la data de 27.08.2020, o tânără a solicitat prin intermediul unei aplicații mobile efectuarea unui transport de persoane pe raza municipiului București. În urma solicitării, s-a prezentat inculpatul, în calitate de șofer al unui autovehicul, care în timpul efectuării cursei a încercat să întrețină cu persoana vătămată raporturi sexuale orale, prin constrângere, fără a reuși acest lucru.
”Ulterior, la data de 28.08.2020 în timpul efectuării unui alt transport de persoane, inculpatul a încercat să întrețină cu o persoană vătămată diferită raporturi sexuale orale, prin constrângere, fără a reuși acest lucru”, arată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, scrie Antena3.