Jurnaliştii cotidianului Bună Ziua Iaşi anunţă că doamna Cosette Chichirău a atras atenţia inspectorilor ANI din cauza unei firme din Statele Unite ale Americii.

„Deputata USR s-a aflat ani la rând într-un conflict de interese, în timp ce reprezenta ieșenii în Parlamentul României.

Cosette Chichirău nu a renunțat, în timpul mandatului, la calitatea de administrator al unei societăți de panouri solare de peste Ocean.

Agenția de Integritate a înregistrat o plângere pe numele său, cercetările fiind în curs”, arată sursa citată.

Cosette Chichirău e verificată de ANI

Cea care a candidat la aceste alegeri locale pentru Primăria Iaşi este verificată pentru că în perioada mandatului din Parlamentul României nu a declarat că era administrator al unei firme americane.

Este vorba despre Wellington Solar LLC, din statul Massachusetts, a cărei angajată Cosette Chichirău a fost în perioada 7 ianuarie 2014 – 30 iunie 2018.

Aşa cum arată bzi.ro, firma a fost radiată în vara lui 2018, dar chiar şi după acel moment, Cosette Chichirău nu s-a retras din firmă.

La finalul anului 2016, jurnaliştii ieşeni amintesc că ea făcea parte în Parlamentul României, aflându-se astfel în conflict de interese.

Ce a ascuns Cosette Chichirău?

„Până la radierea din 2018, deputatul ieșean a continuat să apară în documente ca administrator al firmei.

Cosette Chichirău a apărut ca agent și manager al firmei din Massachusetts, în ciuda faptului că societatea nu aducea profit.

Însă, în loc să iasă din firmă în 2016, aceasta a așteptat să o radieze. Astfel, a prins aproape doi ani în paralel, ceea ce trezește suspiciunea de conflict de interese.

Un politician din Iași a făcut o sesizare către ANI prin care a arătat cum Cosette Chichirău a ascuns toate aceste aspecte”, relatează Bună Ziua Iaşi.

Sesizare depusă la ANI

Astfel, timp de doi ani, deputata USR a ascuns aceste detalii deși legea era clară şi menţiona că ea trebuia să se retragă din societate imediat ce a intrat în Parlamentul României.

Aşa cum o arată datele, ea nu a făcut-o, iar până la radierea societății de către statul american au mai trecut doi ani.

„Conform documentelor ce apar pe site-ul guvernului din Massachusetts, de la înființarea companiei Wellington Solar LLC, la data de 7 ianuarie 2014, până la data desființării acesteia, respectiv 30 iunie 2018, managerul și administratorul inițiali ai companiei nu au fost înlocuiți până la desființarea companiei.

Aceste funcții au fost deținute în tot acest timp de doamna deputat Cosette Chichirău, fapt ce încalcă prevederile art.82, alin.1 lit.1 din Legea 161/2003”, se arată în sesizarea depusă la ANI.

Ce a spus Chichirău în apărarea ei?

Cu privire la aceste acuzaţii foarte grave, Chichirău a precizat că a fost cofondatoare în firmă.

Atenţie, însă! bzi.ro subliniază: „cealaltă persoană nu apare în niciun document”. Asta înseamnă că deputata singura persoană din această societate, aşa că despre are „cofondator” este vorba?

explicaţie foto: Cosette Chichirău şi colega din Alianţa USR PLUS, Clotilde Armand, implicată în scandalul voturilor pentru Primăria Sectorului 1.

sursa: bzi.ro

sursa foto: gandul.ro