În vremea comuniştilor, Snagovul a rămas un punct de atracţie pentru bucureşteni la fiecare sfârşit de săptămână. O evocare de Dan Ciachir.
În anii ’63-’64, într-o dimineaţă de duminică, pe distanţa dintre Bucureşti şi Snagov-parc nu întâlneai mai mult de 20 de automobile: maşini vechi de dinainte de război, Moskviciuri, Wartburguri, eventual vreun Opel Kapitan sau Peugeot purtând însemnele de înmatriculare ale Corpului Diplomatic... Casele din satele de pe acest traseu erau spoite cu var, aveau prispă ori cerdac, iar în spatele lor creşteau pomi fructiferi şi se întindeau sfori de viţă-de-vie. Din august, ţăranii începeau să scoată la poartă, pentru vânzare, în coşuri, cu cântarul alături, legume şi struguri. Spre sfârşitul drumului dintre intersecţie şi Snagov-parc, asfaltat impecabil, trasat parcă cu rigla şi umbrit de pădurea deasă pe care o străbătea, înainte de un promontoriu, apuca prin pădure un drumeag pietruit care înconjura coada lacului. Aceasta, în formă de potcoavă, era betonată şi se amenajase astfel un ştrand mărginit de arbori deşi şi înalţi. Încă erau la modă motocicletele, mulţi soseau aici cu MZ-uri şi Jawe cehoslovace. Majoritatea oamenilor veneau însă la ştrandul din Snagov-parc cu autobuzele care plecau duminică dimineaţa din faţa Casei Scânteii sau de la Podul Băneasa. La Snagov-sat, pe malul dinspre răsărit al lacului, se putea ajunge şi cu trenul care pornea din Gara de Nord. Muzica uşoară a epocii îl celebrase în două cântece: unul se intitula chiar Trenuleţ de Snagov. Celălalt – Trenul de duminică – era o adaptare după Bambino, şlagăr lansat de Dalida în 1958 sau 1959.
Ştrandul de la Snagov avea bordura betonată, însă vegetaţia şi brădişul încâlcit din apă nu fuseseră curăţate. Locul era foarte răcoros şi lumea se putea retrage la umbra pădurii, desfăcând sacoşele şi întinzând masa pe iarbă. Se găseau un grătar de mititei în apropiere şi un bufet cu sticle de bere şi de limonadă. La un kilometru distanţă de acest ştrand, lângă care avea să apară unul dintre primele campinguri din România, era un restaurant compus din două corpuri de clădire, aflat aproape de promontoriu. Clădirea din stânga şoselei, acoperită cu ţiglă, era un local îngrijit. Din spatele lui cobora în zigzag un şir lung de trepte până la malul lacului, unde se afla o terasă pardosită şi acoperită cu grinzi de lemn, amintind „Pescăruşul” de pe malul lacului Herăstrău. Terasa de aici, mult mai mică, era însă descoperită, astfel încât te puteai apleca peste balustrada ei să culegi nuferii care pluteau pe apă. O şalupă de câteva locuri putea fi închiriată pentru suma de 50 de lei. Chemată prin telefon, aceasta acosta chiar la debarcaderul restaurantului, într-un golf răcoros mărginit de copaci presupuşi a fi rămăşiţe din Codrul Vlăsiei.
Ne puteți urmări și pe Google News
După ce ieşeai din golf, înspre stânga, te frapau întinderea lacului şi insula din mijlocul lui, beată de vegetaţie vara. Din această vegetaţie se înălţau turlele bisericii mânăstirii de care îngrijea un călugăr bătrân. Mergând pe apă, te puteai apropia până la câţiva metri de debarcaderul palatului prinţului Nicolae, fratele lui Carol al II-lea, o clădire radioasă, cu esplanadă largă şi un şir de trepte, pe care se aflau numeroase felinare electrice cu globuri alb-mate.
În timpul ultimului război, palatul prinţului Nicolae, care părăsise ţara înainte de abdicarea fratelui său, îi servise drept casă de protocol mareşalului Antonescu. Se ţinuseră aici şedinţe ale Consiliului de Miniştri, iar prima parte a zilei de 23 august Antonescu o petrecuse în această clădire. După ce 23 august a devenit sărbătoare naţională, Gheorghiu-Dej dădea pe esplanada palatului de la Snagov recepţiile oficiale. Ceauşescu a păstrat numai câţiva ani obiceiul. În 1974, drumul din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti spre Snagov-parc a fost închis, s-a desfiinţat staţia de benzină din intersecţie şi a fost dărâmată braseria ridicată tot acolo în anii ’60. Probabil că tot atunci s-au demolat restaurantul „Pescăruş-Snagov” şi terasa acestuia. În 1990, când am putut ajunge din nou la Snagov-parc, nimic nu mai amintea de existenţa lor. Fuseseră făcute una cu pământul.
Recomandările noastre
