SITUAȚIA celor nouă MILITARI răniți în accidentul din Argeș

SITUAȚIA celor nouă MILITARI răniți în accidentul din Argeș

Cei nouă militari răniți în accidentul din Argeș sunt internați în spitale militare din București, Brașov și Pitești.

Starea generală a celor nouă este bună, deși o parte dintre militari au suferit răni grave în timpul accidentului. Cei în stare mai gravă prezintă politraumatisme și traumatisme toracice, fracturi costale și traumatisme vertebrale dar și fracturi la nivelul membrelor.

Șase pacienți sunt internați în secții ale din Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila”, fiind direcționați către secții de chirurgie și neurochirurgie.

Alți doi răniți au fost transportați la Spitalul Militar de Urgență “Regina Maria” din Brașov, iar starea lor de sănătatea este bună, ambii având fracturi și politraumatisme, fiind internați în secția ATI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ultimul pacient este internat la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Ion Jianu” din Pitești. Acesta are doar răni ușoare, fiind în afara oricărui pericol și cel mai probabil va fi primul externat din răniții accidentului.

Toți pacienții sunt sub supraveghere medicală, fiind tratați pentru profilaxia durerilor, corticoterapie, antibioterapie, profilaxia ulcerului de stres și stabilizarea parametrilor biologici, fiind evaluați permanent din punct de vedere neurologic și neurochirurgical.