La cofetăria din colț, dumnealui, dumneaei, cei trei copii, cumnata, verișoara și cele două mătuși au ocupat două mese, așezate cap la cap, așa cum obișnuiește familia onorabilului Domn Nae în fiecare Duminică după-amiază, începea articolul „Periferie”, semnat I. T, puplicat în Ilustrațiunea Română din 12 septembrie 1934.

Și I.T. continua: Cofetarul, care în orele libere face și pe frizerul mahalalei, este un om la  curent cu moda și cu cerințele publicului consumator.

De aceea a introdus radio - un crâmpei de pâlnie răgușită, care’și alternează glasul cu trilurile celor doisprezece canari, „podoaba și mândria întregului cartier”.

Domnul Nae se simte cu mult mai bine cu acest obicei duminical, în sânul familiei, pe care o poate opri de la ispitele centrului zgomotos. Mănâncă omul prăjituri, ascultă muzică, discută. O singură dată a avut o neplăcere de atunci se ferește de savarine ca de Satana.

Era într'o Duminică. Dumneaei, Sița, povestea cu patos întâmplarea de la cărturăreasă, o femeie care i-a ghicit numele, prenumele, anul nașterii și i-a spus atâtea amănunte din viața de familie, încât nu mai încăpea nici o îndoială că zgripțuroaica era de aproape înrudită cu necuratul.

I-a spus despre dumnealui, Domnul Nae, cum s'a lăsat de băutură și cum din când în când trage cu coada ochiului la nevasta lui Niță - vecina cea sprâncenată și gureșă.

Ca s’o încredințeze și mai mult că „știe tot – vede tot” a adăugat și amănuntul senzațional că Domnul Nae are... o aluniță sub țâța stângă... Femeia s'a încruntat, a scuipat în sân tremurând ca varga și a ascultat partea a doua: viitorul.

Domnul Nae, căruia întâmplarea de la cărturăreasă îi înfipsese un cuțit drept în inimă, pentru că zgripțuroaica de cărturăreasă nu era alta decât fosta lui iubită, care se răzbuna cum putea mai bine - afecta un aer de completă indiferență.

Încerca omul să schimbe vorba întrebându-și cumnata de rezultatul bătăii de alaltăseară despre care a auzit, dar la care, din nefericire, n'a putut lua parte, fiind prins la o întrunire politică; despre isprava unui flăcău pe care-l cunoștea și cumnată-sa și care a izbutit cu farmece să scoată din minți pe cea mai cuminte femeie din mahala.

Zadarnic. Dumneaei, Sița, prinsă în focul profețiilor cărturărești, povestea de zor, în timp ce copiii, cumnata, mătușile erau numai ochi și urechi.

Mâncau cu toții pe nerăsuflate savarinele cu rom, pe care cofetarul șiret le servea cu destulă grabă, fără ca cineva să fi comandat „repetition”.

De necaz, Nae înghiți și el, ca niciodată, trei-patru bucăți. Și practic cum e, în loc să stropească prăjiturile cu romul din clondirul pe care cofetarul îl lăsase „la discreție”, puse mâna pe sticlă și din câteva înghițituri bune o goli.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric