Sistem antiaerian Patriot, amplasat lângă un mare oraş. Acesta e operațional

Sistem antiaerian Patriot, amplasat lângă un mare oraş. Acesta e operaționalRachete Patriot. Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Recent, un sistem antiaerian Patriot a fost amplasat în apropierea unui oraș important din România, potrivit Antena 3 CNN.

Sistem antiaerian Patriot, amplasat lângă un mare oraş

Sursa citată a filmat mutarea și amplasarea sistemului Patriot, însă nu a oferit detalii despre locul în care a fost pus, din motive de securitate.

Înlocuind un sistem anterior, care a fost operațional în ultimele șase luni, Sistemul Patriot a fost instalat și ar fi deja operațional. Bateria antiaeriană Patriot are o rază de acțiune de aproximativ 800 de kilometri.

Conform informațiilor oficiale, în prezent, în România este operațional un singur sistem antiaerian Patriot

„Discutăm despre un context geopolitic extrem de sensibil și despre legile securității naționale, pe care Antena 3 CNN le respectă. Sistemul antirachetă Patriot a fost amplasat aici pentru a înlocui un alt sistem ce a asigurat apărarea antiaeriană a marii aglomerații urbane în ultimele șase luni de zile, cel puțin. Sistemul Patriot are o rază acțiune de aproximativ 800 de kilometri.

Ministerul român al Apărării a achiziționat baterii Patriot încă din anul 2020. MApN a cumpărat șapte astfel de sisteme. Patru dintre ele au ajuns deja în România.

Unul, cel filmat de Antena 3 CNN, a fost operaționalizat. El poate fi folosit la orice oră. Urmează ca, rând pe rând, alte trei sisteme Patriot să fie operaționalizate în lunile imediat viitoare.

Ultimele trei baterii Patriot dintre cele șapte achiziționate ar trebui să ajungă în țara noastră în următorii doi-trei ani", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Laurențiu Rădulescu.

Sistemul Patriot

Primele trageri cu sistemul PATRIOT. Sursa foto Forțele Aeriene Române

România ar putea ceda Ucrainei un sistem antiaerian Patriot

În cursul acestei săptămâni, președintele român Klaus Iohannis și omologul său american, Joe Biden, au avut discuții la Washington cu privire la posibilitatea ca România să ofere Ucrainei un sistem antiaerian Patriot.

„România dispune de astfel de sisteme și atunci am fost întrebați și noi. Și președintele Biden a adus această chestiune în discuție și i-am spus că sunt deschis să discutăm. Asta însemnând ca va trebui să discut eu acasă, în CSAT, ce va trebui să oferim și ce putem să primim în schimb, pentru că este inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”, a precizat Klaus Iohannis.

Cel mai scump program de înarmare

Prin intermediul unui contract guvern-guvern, România a procurat șapte sisteme Patriot de înaltă performanță. Patru dintre acestea sunt în prezent folosite de Forțele Aeriene, iar celelalte trei urmează să fie achiziționate pentru Forțele Terestre. Costul total al celor șapte sisteme a fost de aproximativ 4 miliarde de dolari, transformând achiziția Patriot în cea mai costisitoare din istoria României. Odată cu sistemele, au fost achiziționate și peste 200 de interceptori, incluzând 56 de rachete PAC-2 GEM-T și 168 de rachete PAC-3 MSE.

Fiecare sistem Patriot în configurația 3+ este alcătuit dintr-un radar AN/MPQ-65, o stație de control a focului AN/MSQ-132 și patru lansatoare care pot lansa câte 4 rachete PAC-2 GEMT sau câte 12 rachete PAC-3 MSE. Aceste sisteme sol-aer cu rază de mare acțiune Patriot 3+ au capacitatea de a neutraliza ținte la mare altitudine (aproximativ 24.000 de metri) în orice condiții meteo. Ele pot lansa rachete interceptoare în doar 9 secunde de la detectarea țintei, iar aceasta este lovită cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului.

După cum s-a demonstrat și în cazul Ucrainei, sistemul Patriot este esențial pentru protejarea obiectivelor civile și militare împotriva amenințărilor cu rachete balistice Iskander. Mai mult, este confirmat faptul că Patriotul a reușit să intercepteze și rachete hipersonice Kinjal în Ucraina. Este important de menționat că România a achiziționat o configurație modernă, atât hardware, cât și software, a sistemelor Patriot aflate în serviciu. Această configurație a fost testată în situații de luptă și este capabilă să contracareze toate tipurile de amenințări aeriene existente în prezent.

Ne puteți urmări și pe Google News