Singurul om care i-ar putea lua locul lui Donald Trump. Ce atribuții are președintele de rezervă

Singurul om care i-ar putea lua locul lui Donald Trump. Ce atribuții are președintele de rezervăDonald Trump. Sursa foto: Instagram

În discursul său de marți seară, Donald Trump va vorbi în fața membrilor ambelor Camere ale Congresului și a întregii linii de succesiune prezidențială, cu o excepție notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului este desemnat „președinte de rezervă” și va lipsi de la discurs, fiind pregătit să preia conducerea în cazul unui eveniment catastrofal.

Președintele de rezervă îi poate lua locul lui Donald Trump

De obicei, identitatea acestuia este dezvăluită doar cu puțin timp înainte sau chiar după începerea discursului.

Linia de succesiune a fost stabilită inițial de articolul II, secțiunea 1 din Constituție, iar

Legea privind succesiunea prezidențială din 1947 se aplică  atunci când președintele nu poate îndeplini atribuțiile.

JD Vance, primul pe listă

Primul în linia de succesiune prezidențială este vicepreședintele JD Vance, urmat de ceilalți membri ai cabinetului, în ordinea în care au fost create departamentele lor.

Kristi Noem, secretarul pentru securitatea internă, se află pe locul 18. Având în vedere că acești oficiali ar trebui să participe la ședințele plenare ale Congresului, se desemnează altă persoană.

Spre deosebire de linia de succesiune, „președintele de rezervă” nu este stabilit prin Constituție. Această practică ar fi început în perioada Războiului Rece.

Modul în care este ales „supraviețuitorul desemnat” rămâne secret.

Pentru a fi eligibil, președintele de rezervă trebuie să fie cetățean american și să aibă cel puțin 35 de ani. De-a lungul anilor, au existat membri ai cabinetului care nu îndeplineau aceste criterii, cum ar fi Madeleine Albright, născută în ceea ce este acum Republica Cehă, și Henry Kissinger, născut în Germania.

Steag SUA

SUA. Sursa foto: Pixabay

Cine îl poate înlocui pe Donald Trump

Donna Shalala, fostul secretar pentru sănătate și servicii sociale, a fost desemnată „supraviețuitor desemnat” de președintele Bill Clinton în 1996.

Câțiva „supraviețuitori desemnați” (Designated survivor) au fost dispuși să vorbească despre rolul lor în timpul discursului.

Bill Richardson, pe atunci secretar pentru energie, a fost ales de Clinton  „președinte de rezervă” în 2000.

În 2014, el a mărturisit că a urmărit discursul din casa unui prieten din Sherwood, Maryland, aflată la aproximativ 145 de km de Washington.

„Este distractiv. Stai acolo, eşti monitorizat. Ai pază. Şi sunt câteva emoţii. Soţia mea şi prietenii mei au fost impresionaţi de prezenţa camioanelor de pompieri”, a declarat el.

Dan Glickman, fostul secretar al agriculturii, a relatat într-un eseu pentru Politico experiența sa ca „președinte de rezervă”.

El a mărturisit că a fost dus într-o locație securizată  din afara Washingtonului.

Personalul militar l-a însoțit în apartamentul fiicei sale din New York, potrivit CBS News.

„Nu-mi amintesc să fi primit instrucţiuni specifice cu privire la ce să fac dacă scenariul apocaliptic se întâmpla. Tot ce ştiam era că, dacă era necesar, mă puteam adresa ofiţerului militar care mă însoţea, care ţinea geanta de 45 de kilograme, şi puteam declanşa un răspuns militar, inclusiv o lovitură nucleară”,