Sindicaliștii de la Apele Române, nemulțumiți de tăierea sporurilor. Au protestat la Ministerul Mediului
- Andreea Răzmeriță
- 11 iulie 2025, 13:20
Sursă Foto: Blocul Național Sindical FacebookCâteva zeci de sindicaliști de la Apele Române au protestat, vineri, timp de două ore, în fața Ministerului Mediului, față de diminuarea veniturilor salariale. Protestul face parte din seria acțiunilor organizate de Blocul Național Sindical împotriva măsurilor de austeritate asumate de Guvernul Bolojan.
Sindicaliști protestează pentru reducerea sporurilor
Membrii Sindicatului „Mureșul” din Apele Române s-au adunat în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, între orele 11:00 și 13:00, înarmați cu pancarte, vuvuzele și steaguri. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de diminuarea veniturilor, cauzată de plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă. Sindicaliștii reclamă o scădere „drastică” a salariilor și riscuri crescute la locul de muncă.
Mesaje directe către Guvernul Bolojan

Sursă Foto: Blocul Național Sindical Facebook
Protestatarii au afișat mesaje critice precum „Mai puțini oameni, mai multe riscuri”, și „Tăiați bani de la parlamentari, nu de la noi!” sau „Riscuri da, sporuri, ba”. Acțiunea face parte dintr-un plan de proteste anunțat de Blocul Național Sindical (BNS), ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri de austeritate.
Calendarul protestelor continuă
Potrivit BNS, protestele vor continua în fiecare zi de joi, între orele 10:00–12:00, în fața instituțiilor publice unde există membri de sindicat. Sindicaliștii resping ferm ideea ca lucrătorii, din sectorul public sau privat, să suporte costul „incompetenței și risipei bugetare”. În paralel, BNS derulează campania online „Cutia Neagră a Austerității”, care va fi difuzată pe canalele de socializare ale Blocului, menită să evidențieze impactul real al politicilor guvernamentale asupra angajaților.
Sindicaliștii din Blocul Național Sindical (BNS) reamintesc că, pe 6 iulie, confederația a trimis partidelor din Parlament o serie de propuneri clare privind proiectul de măsuri fiscal-bugetare – recomandări care urmăresc „reducerea cheltuielilor inutile din bugetul de stat și creșterea responsabilității în gestionarea banilor publici, NU afectarea angajaților”.
La începutul săptămânii, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru primul set de măsuri care vizează reducerea deficitului bugetar. Decizia a fost luată după mai multe zile de discuții în cadrul coaliției, în contextul protestelor organizate de sindicaliștii din diverse sectoare.