SIMULARE cu bucluc la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” din Medgidia. S-AU ÎNCURCAT SUBIECTELE !

SIMULARE cu bucluc la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” din Medgidia. S-AU ÎNCURCAT SUBIECTELE !

Elevii de clasa a XI a și a XII a de la secția Uman a Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia au primit la simularea de astăzi, din greșeala organizatorilor, subiectele de la Real. Neștiind despre încurcătură, elevii și-au rezolvat, cum au putut, temele. O Comisie a ISJ Constanța va analiza situația, urmând să ia măsuri.

Simularea pentru Bacalaureat 2017 a fost organizată la Liceul Nicolae Bălcescu din Medgidia în lipsa directorului unității de învățământ, fiind plecat în străinătate. După terminarea simulării, un părinte, care a contactat EVZ, a informat că a fost o încurcătură care nu a mai putut fi remediată.

Isprava directorului adjunct a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Cristina Ivan. La Simulare, elevii de la Real  au primit subiectele corecte. Greșeala a fost la cele două clase de a XIa, respectiv a XII a de la Uman. Mai exact, prima pagină a fost cu subiectele de la Uman iar cele două subiecte, de pe pagina a doua, au fost de Real.

Cristina Ivan spune că elevii și-au făcut temele “așa cum s-au priceput și copiii vor fi evaluați în funcție de nivelul lor de pregătire”. Simularea nu se poate repeat. O comisie a Inspectoratului Școlar Județean  va analiza situația de la liceul Nicolae Bălcescu din Medgidia, urmând să se ia măsurile legale. 

Ne puteți urmări și pe Google News