Simona Halep, nevoită să plece din Dubai. A primit interdicție

Simona Halep, nevoită să plece din Dubai. A primit interdicțieSimona Halep. Sursa foto: arhiva EVZ

Simona Halep a primit interdicție în Emiratele Arabe și a plecat în România. Jucătoarea de tenis s-a camuflat total pentru a nu fi văzută de nimeni.

Simona Halep s-a întors în România alături de tatăl ei și un fost fotbalist, după ce a primit interdicție în Emiratele Arabe. Zilele trecute, sportiva s-a antrenat în complexul de la Dubai, gazda celui mai puternic turneu din seria WTA 1000, programat în perioada 18-24 februarie. În cazul în care ar fi scăpat de suspendare, campioana de la Wimbledon 2019 avea șanse să participe.

Noi probleme pentru Simona Halep

Din păcate, organizatorii au anunțat deja lista jucătoarelor de pe tabloul principal, iar Simona Halep nu a fost acceptată pentru al doilea an la rând, din cauza scandalului de dopaj în care este implicată. Aceasta a fost nevoită să își facă bajalele și să se întoarcă în România.

Abătută în aeroportul din Dubai

Sâmbătă dimineață, Halep a fost văzută pe aeroportul din Dubai, în momentul se pregătea să se întoarcă în România. Ex-liderul WTA și-a pus, la un moment dat, inclusiv gluga de la trening peste șapcă, camuflându-se total. Ea era vizibil abăută și deranjată de cele întâmplate.

Simona Halep

Simona Halep, nevoită să plece din Dubai. A primit interdicție. Sursa foto Cancan

Ea s-a întors în țară cu tatăl ei, Stere Halep, și de fizioterapeutul Sabin Topală, fost fotbalist care în prezent lucrează la clinica de recuperare sportivă Kinetic Sport & Medicine. Toți au stat la business class, potrivit Cancan.

Simona Halep așteaptă procesul de la TAS

Halep va scăpa de incertitudini săptămâna viitoare. Procesul de la TAS are loc în perioada 7-9 februarie. Dacă va primi un verdict favorabil, ex-liderul WTA ar putea reveni pe teren la Indian Wells (6-17 martie).

Simona Halep

Simona Halep, nevoită să plece din Dubai. A primit interdicție. Sursa foto: captură video

„Simona Halep nu va juca la Australian Open 2024, dar s-a întors pe terenurile de hard înainte de audierea apelului care va avea loc în perioada 7-9 februarie! Nu este clar cât va dura pronunțarea verdictului, ar putea fi imediat sau ar putea dura câteva săptămâni. Dar Halep a postat pe rețelele de socializare primul antrenament din 2024.

Halep s-ar putea întoarce, pratic, la Indian Wells și Miami, dacă își câștigă apelul, așa că se pregătește probabil pentru o potențială revenire în Statele Unite în acea perioadă”, a scris publicația Tennisuptodate.com.

Ne puteți urmări și pe Google News