Simona Halep exultă. Semnele arată că ar putea scăpa ieftin în cazul de dopaj

Simona Halep exultă. Semnele arată că ar putea scăpa ieftin în cazul de dopajSimona Halep. Sursa foto: EPA/TOLGA AKMEN

Simona Halep așteaptă cu sufletul la gură verdictul în cazul de dopaj care o ține suspendată de 10 luni. Includerea sa pe lista preliminară de la US Open, ultimul Grand Slam al anului, dar și un pasaj din regulamentul WTA îi dau mari speranțe. Verdictul în cazul său este iminent.

După luni de așteptare, Simona Halep a fost în sfârșit audiată, spre finalul lunii iunie, de organizația independente Sports Resolutions în dosarul de dopaj. Momentan verdictul nu a fost anunțat pe vreun canal oficial de comunicare al ITIA (Agenția Internațională de Integritate în Tenis).

Totuși, există semnale încurajatoare. Marți, Simona Halep a fost acceptată pe lista preliminară a turneului de la US Open, deși luni nu figura în documentul pus la dispoziție de organizatori. La o lectură mai atentă a regulamentului, prezența sa pe această listă ar fi fost posibilă numai în cazul în care campioana din România ar fi primit aviz favorabil în acest sens din partea ITIA.

Halep ar fi primit o suspendare mai mică de un an

Potrivit freelancerul Daniel Radu, Simona Halep a primit deja un verdict favorabil din partea tribunalului Sports Resolutions. Daniel Radu arată că există două posibile variante în cazul fostului nr. 1 mondial. Astfel, suspendarea provizorie a fost ridicată. O altă variantă ar fi aceea că Simona a primit o suspendare mai mică de un an.

Ambele scenarii i-ar permite să participe la US Open, ultimul Grand Slam al anului fiind programat în perioada 28 august - 10 septembrie.

Pasajul din regulamentul WTA care îi e favorabil Simonei

În favoarea unui scenariu optimist cu privire la durata suspendării se află chiar în regulamentul WTA, care explică în ce condiții suspendarea provizorie poate fi anulată.

„În conformitate cu Regulile de Integritate, o jucătoare care execută o perioadă de ineligibilitate sau suspendare provizorie în temeiul TADP sau TACP, după caz, nu este eligibilă să participe la un turneu sau să fie înscrisă automat într-un turneu WTA 1000 Mandatory sau de Grand Slam care va avea loc în perioada ei de ineligibilitate sau suspendare provizorie.

Sursa: Instagram Simona Halep

Dacă o jucătoare contestă suspendarea ei provizorie în temeiul TADP sau TACP, după caz, ea poate rămâne pe listele de înscriere pentru orice turneu WTA la care a participat înainte de data intrării în vigoare a suspendării provizorii până la termenul limită de înscriere pentru calificările acestor turnee WTA, moment în care jucătoarea va fi retrasă automat din turneul sau turneele WTA respective, dacă este încă ineligibilă", se arată într-un pasaj din regulamentul WTA.

De notat că jucătoarea din România nu a apărut pe lista de înscrieri la niciun turneu, de când a fost depistată pozitiv, din octombrie 2022. Mai mult, Simona Halep ocupă locul 55 pe lista jucătoarelor înscrise, exact locul pe care-l ocupă în clasamentul WTA în momentul de față, potrivit GSP.

 

Ne puteți urmări și pe Google News