Simona Halep, din ce în ce mai puternică

Simona Halep, din ce în ce mai puternică

Simona Halep a avut parte, ieri, de un meci relaxant, în turul secund al turneului de la Shenzhen (China).

Venit, văzut, câștigat

Nici nu putea fi altfel, pentru că sportiva tricoloră, aflată pe poziția a 3-a în ierarhia WTA a întâlnit-o, în „optimi”, pe rusoaica Natalia Vihlianţeva, locul 588. Simona nu a avut timp de pierdut și a încheiat confruntarea după două seturi, ambele adjudecate cu același scor 6-2, 6-2.

„Îmi place acest turneu”

În aceste condiții, meciul nu a durat decât 61 de minute. La final, Halep a mărturisit că se simte în formă, pregătită pentru marile provocări din 2015 și simte că pe zi ce trece își intră în mână.

Ea a dat dovadă și de modestie și a declarat că adversara i-a pus destule probleme, chiar dacă din afara terenului confruntarea a părut a fi una facilă. „Nu a fost deloc ușor, adversara mea a jucat foarte bine și este o jucătoare de mare viitor. A servit foarte bine în acest meci. Sunt bucuroasă, deoarece am jucat mai bine decât în primul tur. Mă simt mai bine pe zi ce trece și îmi intru în formă. Vreau să merg cât mai departe, deoarece îmi place acest turneu. Vreau să mă bucur de prezenţa la acest turneu”, a spus cea mai bună tenismenă din România.

În această dimineață, Halep va lupta în sferturile de finală împotriva Aleksandrei Krunici (84 WTA). Sportiva din Serbia a eliminat-o, ieri, pe Anna Schmiedlova (Slovacia), în trei seturi, scor 3-6, 7-6 (1), 6-1.