Simion: Nu o să fim conduși de oameni precum Coldea si Kovesi
- Raluca Dan
- 24 mai 2025, 14:59
George Simion. Sursa foto: Captură videoGeorge Simion, liderul AUR, a criticat mai mulți oameni ai „statului paralel”. „Nu vom mai accepta niciodată să ne comande Coldea și Kovesi”, a spus acesta, într-un mesaj transmis în direct pe rețelele de socializare.
Clarificări privind „Grupul de la Cluj”
Liderul AUR a respins acuzațiile conform cărora ar face parte din așa-numitul „Grup de la Cluj”, menționând că de mai mulți ani i-a denunțat pe Florian Coldea și Vasile Dâncu.
„Câștigam sau nu, a doua zi după alegeri mă duceam la Cluj. Au început acum să vină unii că „ești cu grupul de la Cluj”, nu, eu am denunțat grupul de la Cluj, pe Dîncu, pe Rus, pe Boc, pe Coldea. Nu sunt cu ei, de asta fac ei ce fac pe la televiziunile lor”, a delcarat acesta, pe Facebook.
Simion: Nu o să fim conduși de oameni precum Coldea si Kovesi
George Simion a susținut că el nu ar permite permite niciodată „persoane precum Coldea și Kovesi” să conducă țara.
„Nu o să permitem niciodată să ne conducă oameni precum Coldea si Kovesi, de aia suntem aici. E timpul să luptăm până la capăt, eu nu plec, eu voi lupta cot la cot cu voi”, a mai spus liderul AUR.
Liderul AUR cheamă cetățenii la proteste
În timpul discursului live, liderul AUR și-a îndemnat susținătorii să protesteze, subliniind că nu va renunța la „luptă”, chiar dacă a pierdut alegerile prezidențiale.
El a prezis că, în câteva luni, vor avea loc alegeri anticipate, iar AUR va putea obține „majoritatea în Guvern”. De asemenea, a declarat că AUR nu va susține învestirea lui Nicușor Dan, acuzându-l că este „o marionetă a Franței”.
Mai mult, acesta a mai spus: „O să vă găsim și în gaură de șarpe. Nu mai merge cu intimidarea pe care ați aplicat-o în mod grețos în timpul campaniei electorale”.