Silvestru Șoșoacă, supărat după divorț. Sfat ironic pentru fosta soție

Silvestru Șoșoacă, supărat după divorț. Sfat ironic pentru fosta soțieMakaveli și Diana Șoșoacă. Sursa foto: Facebook

Silvestru Șoșoacă și Diana Șoșoacă au divorțat. Instanța a decis ca președinta S.O.S. România să păstreze numele care i-a adus faima pe scena politică, iar fostului soț nu îi convine situația aceasta.

Silvestru Șoșoacă, nemulțumit după divorț

După pronunțarea hotărârii, judecătoarea a stabilit că divorțul a avut loc din culpă comună, o decizie cu care Silvestru Șoșoacă nu este de acord. El afirmă că nu există nicio dovadă împotriva sa și, mai mult, singurul martor al fostei soții ar fi depus mărturii în favoarea lui.

„Sunt supărat din cauza faptului că această căsătorie este desfăcută din culpă comună. Unde o fi fost culpa mea?! Adică m-am auto-exclus eu din partid, de capul meu, singur?!

Am încălcat statutul, am făcut harcea-parcea legea partidelor și am încălcat legislația României pe chestia asta?! Nu. Ea a făcut-o”, a declarat Silvestru Șoșoacă.

Nici măcar martorii n-au ținut cu ea

Silvestru Șoșoacă a mai precizat că singurul martor pe care la avut Diana Șoșoacă nu a ținut cu ea. Cu privire la nume, a spus instanție că și-l dorește doar pentru PR și presă.

Silvestru Șoșoacă

Silvestru Șoșoacă. Sursa foto: Facebook

„Singura ei martoră, o deputată, a fost de partea mea, practic. A spus că nu-și dorește numele Șoșoacă decât pentru PR, pentru presă, în niciun caz că-i trebuie. Și cam atât. Nici martorii n-au ținut cu ea.

Doar judecătoria… Era o blondină frumoasă acolo la judecătorie, recunosc. O judecătoare, președintă de instanță. Am crezut că va înțelege situația. Dar văd că… nu prea a înțeles-o!”, a mai relatat Silvestru Șoșoacă.

Acesta i-a recomnadat să se mărite cu Makaveli și s-i ia numele

El afirmă că este hotărât să lupte până la capăt pentru ca fosta sa soție să nu mai poarte numele Șoșoacă. De asemeena, se întreabă, cu ironie, de ce Diana Șoșoacă nu adoptă numele unuia dintre cei mai controversați tiktokeri, Makaveli, care a fost angajat de fosta soție la Parlament și care a anunțat recent că va demisiona.

„În continuare, cred că numele meu trebuie să-mi rămână doar mie. Ce rost are ca pe ea să o cheme Șoșoacă? Nu se poate decupla odată pentru totdeauna de numele meu, să o cheme doar Iovanovici? Dacă e atât de valoroasă cât crede ea și cât spune că ar fi, își face o carieră pe numele Iovanovici, nu? Sau să se mărite cu Makaveli ăla și să-i ia lui numele. Habar nu am cum îl cheamă pe ăla”, a mai spus fostul soț al liderei SOS, pentru fanatik.ro.