Silvestru Șoșoacă, noi acuzații la adresa Dianei Șoșoacă. Fiul senatoarei, prins la mijloc
- Emma Cristescu
- 5 aprilie 2024, 08:16
Silvestru Șoșoacă a răbufnit după ce fiul său vitreg, Andrei Georgescu, a declarat că a fost agresiv cu el și cu mama sa, Diana Șoșoacă, din cauza consumului de alcool. Acesta a spus că totul este o minciună și că băiatul senatoarei este cel care a rămas fără permis de conducere din cauza alcoolului.
Silvestru Șoșoacă, despre problemele cu alcoolul
„Deci eu beam dimineața la prima oră când duceam copilul la școală, am înțeles ce zice băiețașul ăsta, băiețașul ăsta fiind acum câteva luni prins băut la volan și luat permisul pe șase luni de zile. Nu știați? Nu e de notorietate faptul? Eu m-am implicat în creșterea fetiței ăsteia de pe la trei ani, patru ani până acuma la 11 împliniți și credeți-mă nu am fost agresiv cu ea niciodată în viața mea. Eu eram cel care o duceam la școală, care o trezea dimineața, care o îmbrăca pentru că mama ei dormea știți bine două ore pe noapte și șase ore, opt ore ziua. Se trezea la 11, la 12 sau chiar la unu ziua. Ea uită să spună „dorm două ore pe noapte sau trei”, dar nu mai spune cât doarme și ziua.
Andrei de niciun fel de culoare nu se poate trezi până la două, trei sau patru după-masa, decât dacă cine știe ce treabă are el de dimineață. Eu eram cel care o ducea la școală, cel care o îmbrăca, cel care îi dădea să mănânce. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am făcut eu pentru fetița asta, credeți-mă, abandonând aproape copilul meu care e la 200 de km de București”, a spus Silvestru Șoșoacă, în cadrul emisiunii „Punctul Culminant”, prezentată de Victor Ciutacu la România TV.
Diana Șoșoacă ar fi bipolară
Soțul Dianei Șoșoacă a fost dat afară din sala de judecată, unde a mers pentru a contesta ordinul de protecție preventiv, în încercarea de a scăpa de brățara de la picior pusă de autorități. Acesta a spus că senatoarea este o femeie bipolară și că este greu să îți dai seama când minte și când spune adevărul.
Silvestru Șoșoacă, dat afară din sala de judecată
„Da ce filmulețe ridicole nici nu vă vine să credeți. S-au citit mesaje date de mine sau primite de mine, s-au pus filmulețe mult mai ridicole decât celălalt. Nu aveau nicio legătură cu violența, nicio legătură cu brățara. Noi vorbeam astăzi o temă de iminent pericol în care este această senatoare mondială Diana, că eu trebuie să o agresez brusc acum zilele astea sau am agresat-o de curând, eu de asta am brățară la picior. Pentru că ea a spus că este în pericol iminent. Orice a povestit ea erau filmulețe de acum o lună, o lună și jumătate, 4 luni de zile. Doamne iartă-mă, unde e agresiunea, unde e iminența pericolului.
Cum să explici dacă nu ai ce să explici? A explicat, de exemplu, și o să vă dau exemplul pentru care am și fost dat afară din sala de judecată, că pe zebră, cică ieri ar fi filmat-o cineva, parcată pe o zebră în București, cum face ea de obicei. Ea a declarat acolo că eu l-am trimis pe ăla ca s-o filmeze și s-a simțit agresată. Nu înțelegeți că dacă ea a fost filmată și postată pe internet e nevricoasă și leșină când vede așa ceva. Ea e emotivă, o femeie bipolară. Azi e Xena, peste 10 minute e emotiva care plânge. A plâns în sala de judecată, penibil, să impresioneze pe fata aia, pe judecătoara aia. Nu prea a fost sală de judecată, a fost sală de teatru”, a mai spus Silvestru Șoșoacă.