Siguranța elevilor, pusă din nou sub semnul întrebării. Tot mai multe incidente în școlile din România

Siguranța elevilor, pusă din nou sub semnul întrebării. Tot mai multe incidente în școlile din RomâniaClasa. Sursa foto: AI

Noi incidente care ridică semne de întrebare privind siguranța în unitățile de învățământ au avut loc la Timișoara și Ploiești. Un adolescent de 15 ani ar fi pulverizat spray iritant lacrimogen pe holul unui colegiu din Ploiești, iar o elevă de 13 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit IPJ Prahova. Reamintim că un profesor de educație fizică a fost agresat de tatăl și fratele unui elev, după ce i-a atras atenția copilului asupra comportamentului din timpul orei.

Un elev de 15 ani a pulverizat spray lacrimogen pe holul unui colegiu din Ploiești

Acest incident a avut loc joi, la un colegiu din municipiul Ploiești, unde o elevă de 13 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce ar fi inhalat vaporii unui spray iritant lacrimogen pulverizat de un coleg mai mare.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Ploiești au fost sesizați de o femeie care a semnalat prezența unui miros înțepător pe holul unei unități de învățământ.

La fața locului, oamenii legii au identificat un elev de 15 ani, care ar fi folosit spray-ul pentru a-și impresiona colegii, fără să existe un conflict.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un elev de 15 ani, care ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ substanță dintr-un spray iritant lacrimogen, cu scopul de a-și impresiona colegii, fără a exista vreun conflict”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-a petrecut la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești.

Eleva a refuzat transportul la spital

Un echipaj medical a intervenit la colegiu și i-a acordat îngrijiri fetei de 13 ani, care ar fi inhalat vaporii substanței pulverizate. Ulterior, eleva a refuzat transportul la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova le recomandă elevilor să manifeste responsabilitate și să evite utilizarea obiectelor sau substanțelor care pot pune în pericol sănătatea și siguranța celor din jur.

Un profesor din Timișoara a fost agresat de tatăl și fratele unui elev

Un profesor de educație fizică de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost bătut după ce i-a atras atenția unui elev de clasa a V-a cu privire la comportamentul său din timpul orei. Incidentul s-a petrecut miercuri, în curtea unității de învățământ.

Potrivit informațiilor prezentate de autorități, elevul a plecat acasă, apoi s-a întors la școală împreună cu membri ai familiei. Discuția cu profesorul a degenerat într-o agresiune fizică.

Învățătorul de serviciu a sunat la 112 și a anunțat conducerea școlii. Polițiștii au intervenit și au condus la audieri persoanele implicate, precum și martorii incidentului.

În urma administrării probelor, tatăl elevului și fratele mai mare al acestuia au fost reținuți pentru 24 de ore. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Politia

Politia. Sursa foto: Facebook

Profesorul are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale

Cadrul didactic a obținut un certificat medico-legal care atestă că are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale.

Elevii care au asistat la agresiune vor beneficia de consiliere psihologică. Inspectoratul Școlar Județean Timiș urmărește evoluția cazului și colaborează cu reprezentanții școlii și cu anchetatorii.

Profesorii atrag atenția că situațiile în care părinții vin la școală pentru a le cere socoteală cadrelor didactice sunt tot mai frecvente în ultimii ani.