Amestecul de apă chioară cu dioxid de carbon a fost consumat cu plăcere pe mapamond cu mult timp înainte să apară apa minerală îmbuteliată și, mai târziu, băuturile răcoritoare. Înainte de 1989, sifonul a fost una dintre băuturile preferate ale românilor. Evenimentul zilei vă prezintă povestea sifonului din zilele noastre, până la originile cele mai îndepărtate.

Dincolo de faptul că apa minerală și băuturile răcoritoare carbogazoase au luat fața bătrânului sifon, acesta nu este singurul motiv pentru care în București se comercializează din ce în ce mai rar. Evenimentul zilei a luat legătura cu un fost patron de sifonărie, care a preferat să își păstreze identitatea secretă. Bărbatul respectiv a avut o micuță firmă timp de 10 ani, între 1998 și 2008, la care a fost nevoit să renunțe după ce chiria pe care o plătea i-a crescut de la 400 de lei pe lună, la 2.000.

Timp de 8 ani a plătit chirie la primărie. Când s-a decis să cumpere locația deținută de stat, omul a aflat că este vorba despre o proprietate naționalizată, care fusese revendicată deja. Noul proprietar i-a impus chiria de 2.000 de lei, ceea ce l-a determinat să abandoneze afacerea în care a investit zece ani din viață.

Fostul patron ne-a explicat că, deși nu toate sifonăriile au trecut prin aceeași problemă ca a lui, multe s-au închis pentru că afacerea nu mai renta. Un leu, cât costă acum ca o sticlă de doi litri cu sifon să fie umplută, nu este suficient pentru a acoperi toate cheltuielile.

Vremea când era extraordinar de bun

Petra Buranda, o doamnă în vârstă de 62 de ani, care vinde sifoane de aproape un deceniu, ne-a vorbit despre succesul pe care l-a avut această băutură în rândul românilor. Și-a făcut timp, printre clienții pe care îi servește în Piața Vitan, pentru o mică poveste.

Doamna Petra își amintește cu plăcere de vremurile în care sifonul era foarte căutat, în care apa era mult mai curată și cu mai puțin clor. Chiar dacă se ocupă de comercializarea sifonului din 2010, femeia în vârstă de 62 de ani nu uită de sifoanele făcute dintr-o sticlă foarte groasă, învelită în plasă de sârmă. „

Era o mașină foarte veche, într-adevăr, unde era atașat un tub de bioxid de carbon din care se făcea acidul. Deci, cu ajutorul bioxidului de carbon se face acidul. Erau foarte bune reci și foarte căutate. Sifonul, pe vremea aia, era extraordinar de bun. Bine, și acum este bun, dar parcă atunci era mai bun. Acum ieșind și apa minerală, sunt și acum căutate, dar nu cum erau acum șaizeci și ceva de ani, când eu eram copil. Atunci erau sticlele stas, adică aceeași sticlă. Acum sunt sticlele de plastic care se pot găsi și la anumite magazine”, își amintește ea cu nostalgie.

Păstrarea acidului, marele avantaj

Cu toate că apa minerală a furat din clienții tradiționali ai sifonului, faptul că acidul se păstează mult mai bine în sticlele de sifon face ca mai vechea băutură să fie cumpărată în continuare, dar, mai mult de nostalgici.

„Sunt într-adevăr puține mașini de sifoane la ora actuală, dar sunt foarte căutate, v-am spus, pentru menținera acidului în sticla respectivă. Se poate goli sticla complet și totuși acidul rămâne acid. La s i f o a n e l e care se încarcă acum, se introduc pentru aciditate cam șapte atmosfere pentru menținerea acidului în sticla de plastic. Avem acum filtre, pentru că apa are multe impurități, nu mai este foarte curată cum era odată și trebuie să avem aceste filtre. Avem raze ultraviolete pentru purificare și de asta sunt foarte căutate aceste aparate de sifon”, ne-a mai spus doamna Petra.

 

Originile britanice ale sifonului

Până să ajungă celebru, la începuturile sale, sifonul a avut o istorie interesantă. A fost inventat de un filosof englez la sfârșitul secolului XVIII, pe nume Joseph Priestley. Prin octombrie 1767, Priestley a văzut câțiva muncitori de la o fabrică de bere învecinată cu casa sa cum cărau niște lăzi. În acel moment, i-a venit ideea să facă mai multe experimente chiar la vecinii săi. Totul părea să meargă bine până când a scăpat puțin solvent în cada în care era fermentată berea și a produs pagube fabricii unde își exersa viitoarea creație. Patronul l-a dat afară și, din momentul cu pricina, a început să își transforme bucătăria într-un adevărat laborator.

 

Napoleon încântat și enervat de sifon

Priestley și-a continuat munca de unul singur fără să îl ia cineva în serios. Încetul cu încetul, cei mai apropiați prieteni de-ai săi au început să fie încântați de băutura pe care a creat-o. Primii săi clienți au fost marinarii, care și-au instalat la bordul navelor mașini de făcut sifon. De acolo nu a mai fost mult până când cartierele din Londra aveau aparate asemănătoare pe străzi și au apărut și combinațiile cu lămâi și portocale. Succesul s-a extins rapid pe continent, circulând zvonuri cum că însuși Napoleon a fost încântat de sifon, dar a interzis băutura când a aflat că un englez a creat-o.