Sfinții Trei Ierarhi - simbolul „Treimii” în dogmatică

Sfinții Trei Ierarhi - simbolul „Treimii” în dogmatică

Sfinții Trei Ierarhi - simbolul „Treimii” în dogmatică. Cei trei sfinți au contribuții esențiale în sistematizarea credinței creștine.

Data de 30 ianuarie a fiecărui an este dedicată unei „Treimi” dogmatice, Sfinții Trei Ierarhi. În România, cea mai cunoscută catedrală cu hramul lor este ctitoria de la Iași a Domnitorului Moldovei Vasile Lupu. Acesta a ctitorit Catedrala Sfinții Trei Ierarhi începând din 1637. Catedrala a fost sfințită în anul 1639.

Sfinții Trei Ierarhi - cine sunt aceștia

Sfinții Trei Ierarhi sunt Vasile cel Mare, Grigore de Nazians și Ioan Gură de Aur. Sfinții sunt ierarhi ai Bisericii, adică au fost din timpul vieții ridicați la rangul de episcopi. Ei au rămas celebri pentru câte o calitate. Sfântul Vasile cel Mare a fost un stâlp al monahismului. A dat sfaturi contra ispitrilor diavolești. A scris numeroase scrisori teologico-misionare și cărți, fiind considerat ”Doctor al Bisericii”.

Sfântul Grigore de Nazians a fost numit Sfântul Grigore Teologul. Omiliile (predicile) sale și combaterea ereziei ariene au fost calități care i-au adus o mare recunoaștere. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost renumit pentru modul în care se adresa credincioșilor și mai ales celor atrași de credința creștină.

Sfinții Trei Ierarhi - viziunea Sfântului Ioan Mauropous

Sfinții Trei Ierarhi au ajuns să fie cinstiți în aceeași zi pe fondul unei minuni. Sfântul Ioan Muropus a avut în secolul XI o viziune. În epocă, fiecare sfânt a avut adepții săi între credincioși. Fiecare grupă de adepți lupta pentru ca sfântul său să fie superior celorlalți. În anul 1084, Sfântul Ioan Mauropous a mărturisit o viziune. Sfinții i-au apărut în vis spunând: „Nu există diviziuni între noi și nici o opoziție unul față de celălalt”. De aceea, se consideră că Biserica Ortodoxă a decis să-i cinstească  în ziua de 30 ianuarie, împreună. Împăratul bizantin Alexios I Comnenul a luat decizia respectivă undeva la finalul secolului XI.

Zilele de prăznuire separate

Se cuvine să precizăm că Sfinții Trei Ierarhi au  zilele de prăznuire separate în luna ianuarie. Sfântul Vasile cel Mare e prăznuit pe 1 ianuarie. Sfântul Grigore de Nazians este prăznuit pe 25 ianuarie. Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscop al Constantinopolului este prăznuit pe 27 ianuarie. De remarcat, este faptul că Biserica Romano-Catolică îi cinstește și ea ca pe ”Doctori ai Bisericii”.

Ne puteți urmări și pe Google News