Rămâne orfan încă de mic, astfel că este îngrijit numai de mamă, împreună cu ceilalți șase frați pe care îi mai avea.

În vremea aceea, otomanii cuceriseră regiunea și luau copii și tineri până în 20 de ani, pe care îi înrolau în oastea ienicerilor și îi sileau să renunțe la credința lor și să treacă la mahomedanism.

De aceea, la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat viețuitor la Mănăstirea Buna Vestire, zidită pe locul numit Muntele Neprihăniților, de lângă localitatea Néa Makri, în regiunea Atica, necucerită de turci.

La tunderea în monahism, tânărul a primit numele Efrem. În această mănăstire s-a nevoit mai bine de 27 de ani primind și darul preoției.

În anul 1416, otomanii au ocupat și regiunea Atica, unde se afla mănăstirea în care viețuia Sfântul. În anul 1424, atacând mănăstirea, otomanii au tăiat capetele tuturor călugărilor. Sfântul Efrem scapă nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se nevoiască.

În anul următor, păgânii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l și pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de opt luni și jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii sale pentru a se lepăda de credința sa.

Păgânii, văzând că Sfântul Efrem rabdă cu bărbăție chinurile, l-au țintuit cu piroane de un dud, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu piroane de fier și, în cele din urmă, i-au înfipt în pântece un lemn aprins.

Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 mai 1426, în vârstă fiind de 42 de ani. Bătaia și tortura zilnică nu l-au făcut să renunțe la Hristos și să devină musulman.

După moartea sa, mănăstirea a rămas pustie vreme de 500 de ani și uitarea s-a așternut peste mucenicia Sfântului.

În anul 1945, mănăstirea a fost redeschisă prin venirea monahiei Macaria, care și-a ridicat o chilie între ruine și a reparat biserica.

Atunci Sfântul Efrem a început să se arate în vis și aievea, atât monahiei Macaria, cât și altor credincioși, descoperindu-le viața sa, chipul pătimirii și locul unde se află moaștele sale.

În urma acestor arătări, la 3 ianuarie 1950 au fost descoperite cinstitele sale moaște îmbrăcate în haina monahală care rămăsese nestricată. De atunci în lumea întreagă s-au făcut nenumărate minuni prin mijlocirea sa, Sfântul Efrem cel Nou fiind cunoscut drept grabnic ajutător și vindecător de boli.

Trecerea sa în rândul Sfinților s-a făcut la data de 2 martie 2011, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în urma cererii Bisericii Ortodoxe a Greciei, rânduindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 5 mai.

Fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou se află la mănăstirea Radu-Vodă din București, și la Reședința Patriarhală.