Mama dorea să-l facă ostaș, însă i s-a arătat în vis Sfântul Mucenic Gheorghe, care i-a cerut să-și lase fiul să slujească lui Dumnezeu.

De altfel, de-a lungul întregii vieți, Teodor a fost călăuzit de Sfântul Gheorghe și de Maica Domnului.

La vârsta de 14 ani, cu îngăduința mamei, băiatul s-a retras într-o peșteră de munte, de lângă o biserică a Sfântului Gheorghe, unde a trăit în post și rugăciune până la 18 ani.

Viața pe care și-a impus-o era extrem de aspră: trăia doar cu puțină apă și pâine pe care i le aduce din când în când un diacon, și respira aer curat printr-o deschizătură îngustă din piatră.

Episcopul cetății Anastasiopolei, Teodosie, l-a uns preot pe tânărul Teodor pentru viața sa duhovnicească. Acesta a mers apoi la Locurile Sfinte de la Ierusalim, unde s-a călugărit, iar când a revenit a întemeiat o mănăstire pe care, firesc, a închinat-o Sfântului Gheorghe.

Pe măsura înaintării în vârstă, Sfântul Teodor și-a înmulțit nevoințele ascetice: o dată, de la Paști la Crăciun a trăit într-o cușcă de fier atârnată de o stâncă, ferecat în lanțuri grele.

Altădată, s-a închis într-o peșteră de la Botezul Domnului până la Înviere, ieșind doar sâmbăta și duminica pentru a propovădui Evanghelia.

A fost învrednicit cu facerea de minuni: vindeca bolnavii, scotea dracii, iar fiarele sălbatice îi mâncau din palmă.

Când a murit episcopul Anastasiopolei, Teodor a fost numit el în locul acestuia, în ciuda voinței sale, și a păstorit timp de 11 ani.

Tânjind după liniștea monahală, s-a retras din scaunul de episcop și s-a așezat iarăși în sihăstria sa de la Sicheot.

A trecut la cele veșnice pe 22 aprilie 613.