Sistemul bancar a început să îmbrățișeze tot mai mult digitalizarea, fapt pentru care până la finalul anului 2019 este de aşteptat ca toate băncile mari din România să aibă produse de creditare care nu vor implica deplasarea la sucursala băncii. Potrivit directorului de marketing la Banca Transilvania, Sergiu Mircea, implementarea noilor tehnologii va permite băncilor să intre în parteneriate cu fintech-uri sau chiar să colaboreze între ele.

„Trecerea din mediul offline spre online se face treptat şi vedem că avem clienţi în oraşele mari precum Bucureşti, Cluj, Braşov, Iaşi care îşi doresc card delivery cu dronele. Este o exagerare, dar şi-ar dori ca aceste carduri să se teleporteze la ei. Este o tendinţă a acestor ani şi sunt mulţi clienţi care vor ca relaţia lor cu banca să fie dematerializată. Cred că până la finalul anului băncile mari din România vor avea produse de credit care nu vor necesita deplasarea la bancă”, a declarat Sergiu Mircea, conform Ziarul Financiar.

Digitalizarea industriei bancare va schimba modelele de business, dar jucătorii de pe piaţă cred că relaţia fizică dintre reprezentanţii băncilor şi clienţi va rămâne foarte importantă.

În ciuda acestui fapt, românii încă nu au încredere în mediul online şi vor să semneze pe hârtie atunci când vine vorba despre o tranzacţie sau asigurare. Odată cu digitalizararea, sectorul bancar se va întâlni cu jucătorii nonbancari, con­sideraţi de unele instituţii fie competitori, fie parteneri.

„Sectorul bancar poate să crească doar dacă înţelege care sunt nevoile clienţilor săi. Nu contează gradul de penetrare a sistemului bancar sau gradul de digitalizare, ci înţelegerea nevoilor clienţilor“, a spus Tamas Erni, CEO al companiei Loxon Solutions, firmă de IT specializată pe aplicaţii financiare.

Piaţa financiară din România va creşte în următorii ani, iar cu ajutorul inteligenţei artificiale şi al tehnologiei, băncile vor veni către clienţi cu serivicii şi produse specializate.

 

Te-ar putea interesa și: