Preşedintele Italiei vrea acces pe internet doar cu buletinul

Preşedintele Italiei vrea acces pe internet doar cu buletinul Internet / Sursa foto: Dreamstime.com

Sergio Matarella a anunţat în discursul său de sfârşit de an că vrea o lege împotriva anonimatului pe internet pentru a proteja minorii.

Sergio Matarella a anunţat în discursul său de sfârşit de an că vrea o lege împotriva anonimatului pe internet. Este prima ţara din Europa unde președintele propune să se intre pe internet doar cu buletinul.

Sergio Matarella vrea acces pe internet doar cu buletinul

Sergio Matarell a propus să se facă o lege ca pe internet să se poată intra doar cu un document de identitate. Mai exact, o lege împotriva anonimatului pe internet pe teritoriul Italiei.

Sergio Matarella, în discursul pe care l-a susținut de Revelion, a tras acest semnal de alarmă cu scopul de a proteza minorii. Reacții în acest sens au apărut și din partea altor parlamentari ai partidului principal de guvernare. Aceştia au spus că pregătesc, de asemenea, o lege în această direcție.

Ne puteți urmări și pe Google News

De multă vreme se vorbește în Italia despre necesitatea unei legi care să gestioneze internetul și rețelele de socializare, astfel să limiteze numărul hater-ilor din mediul online. În Italia s-a vehiculat ca vârsta minimă pentru accesarea rețelelor de socializare să fie 13 ani.

Mattarella, mesajul: „Împotriva războiului, cultivați cultura păcii și pentru tineri nici resemnare, nici indiferență”

Sergio Matarella.

Preşedintele Italiei: „Să facem ca inteligența artificială să rămână umană”

Președintele Sergio Matarella a vorbit şi despre noile tehnologii, precum inteligența artificială, care proiectează civilizația într-un nou viitor: „noul salt al mileniului trei”. Inteligența artificială este pregătită să ne schimbe obiceiurile, dar Sergio Mattarella afirmă că este necesar ca AI să „rămână umană”.

„Acum, cu IA autosusținută, generează progrese de neoprit. Destinată să ne schimbe profund obiceiurile profesionale, sociale și relaționale. Ne aflăm în mijlocul a ceea ce va fi amintit drept marele salt istoric de la începutul mileniului trei. Trebuie să ne asigurăm că revoluția pe care o trăim rămâne umană. Adică înscrisă în acea tradiție a civilizației care vede persoana și demnitatea ei ca pilon indispensabil”, a spus Sergio Matarella.

Președintele Sergio Mattarella a abordat problemele sociale care afectează tinerii și familiile. Acesta a evidențiat lipsa de oportunități de angajare, în ciuda creșterii semnificative a ocupării forței de muncă. El a subliniat prezența muncii prost plătite, care este adesea incompatibilă cu așteptările și studiile lucrătorilor.