Serena Williams a postat o fotografie controversată. Fanii nu au recunoscut-o: Asta nu este Serena
- Raluca Dan
- 17 iulie 2025, 20:57
Sursa. arhiva EVZ
Fosta mare jucătoare de tenis Serena Williams, în vârstă de 43 de ani, a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini cu transformarea sa radicală.
Serena Williams, de nerecunoscut
La trei ani după ce s-a retras din tenis, în 2022, sportiva americană a trecut printr-o transformare fizică semnificativă.
Serena Williams s-a fotografiat în sala de sport, afișând un abdomen tonifiat, după ce a slăbit considerabil, iar reacția fanilor nu a întârziat să apară.
Reacția urmăritorilor
Fotografiile publicate rețelele de socializare au stârnit numeroase reacții. Unii fani s-au declarat impresionați de transformarea ei fizică, în timp ce alții au criticat schimbarea.
„Wow! Super! Felicitări! Ești cu siguranță o formă de inspirație. Așa ar trebui să fie o persoană model”, a scris un utilizator.
„Arată foarte bine, nu mă interesează ce spun alții. Ea este fericită și eu sunt fericit pentru ea”, a comentat un alt fan.
Anumiți fani susțin că ar fi folosit Ozempic
Mulți fani au criticat schimbarea fizică a Serenei Williams. Unii dintre ei bănuiesc că fosta mare jucătoare ar fi folosit Ozempic pentru a slăbi.
Ozempic este un medicament folosit pentru tratarea diabetului, însă recent a atras atenția oamenilor după ce mai multe vedete l-au folosit pentru a slăbi.
„Te iubim, dar asta nu e ce trebuie”, „Ozempic. Nici măcar nu mai arată ca Serena”, „Asta nu este Serena”, „Îmi plăcea mai mult Serena de dinainte”, au fost câteva dintre reacțiile negative după postarea fostei tenismene.
Serena Williams s-a retras acum trei ani
Serena Williams, deținătoare a 23 de titluri de Grand Slam, a disputat ultimul meci oficial pe 3 septembrie 2022, la US Open. De atunci, s-a concentrat pe viața de familie și pe afaceri.
Ea este singura femeie prezentă în top 50 sportivi cu cele mai mari câștiguri din carieră. Americanca ocupă locul 40, cu un total de 600 de milioane de dolari.