Serbia intră sub „ocupație chineză”. Se moare pe capete de cancer, casele se prăbușesc din senin, iar președintele ţării laudă China
- Antonia Hendrik
- 11 septembrie 2021, 21:07
Orașul Bor și împrejurimile sunt pentru Serbia un important obiectiv economic. Și nu doar pentru Serbia, deoarece Bor a devenit obiectiv strategic și pentru chinezi, care pun piciorul tot mai adânc în Balcani.
La Bor se află una dintre cele mai importante rezerve de cupru din Serbia și din lume, de circa 200 de milioane de tone. Din acest motiv, influența Beijingului este în creștere.
Pentru fosta Iugoslavie, mina de cupru a fost mană cerească, asigurând dezvoltarea industriei și fiind considerată unul dintre stâlpii acesteia. În anii 70-80, mina a adus venituri frumoase la buget. Dar, după războaiele din Iugoslavia și ruperea acesteia, mina de la Bor a intrat într-o perioadă de turbulențe.
China devine astfel un investitor major într-o țară balcanică
Serbia a lansat ao licitaţie pentru vânzarea producătorului de cupru RTB Bor, iar în 2018 a bătut palma cu chinezii de la Zijin. Astfel, chinezii au obținut 63% dintre acțiuni contra sumei de 1,26 miliarde de dolari, venind cu un plan de investiții care include păstrarea celor 5.000 de locuri de muncă de la mină, cel puțin pentru o periodă de trei ani.
Chinezii s-au angajat să plătească datoria de 200 de milioane de dolari a companiei și să investească 320 de milioane într-o mină nouă, Cerovo, care ar trebui să stabilizeze compania.
În prezent, tot mulți localnici, printre care și Zoran Vojinović, spun că Serbia intră încet-încet sub ceea ce ei denumesc „ocupația” chineză”. Și mai spun că oamenii locului plătesc prețul cu viaţa pentru asta.
Din când în când, Zoran Vojinović rearanjează țiglele - dar nu prea știe de ce. Asta, după ce acum doi ani hambarul lui s-a prăbușit parțial, din senin. „Eram înăuntru când s-a întâmplat. A fost ca și cum ar fi explodat o bombă. Totul s-a mișcat. Peretele s-a deplasat spre stânga și apoi acoperișul a cedat”, povestește Zoran Vojinović, localnic din Bor. De atunci, așteaptă în zadar despăgubiri.
Fisuri apărute din senin în zidurile casele oamenilor
În urmă cu trei ani, compania chineză Zijin a preluat minele de cupru din jurul orașului sârb Bor. Vojinovic spune că exploatarea nu ține cont de mediu sau de localnici. Milan Karabašević, primarul orașului vecin, Brezonik, simte același lucru. Tocmai și-a tencuit casa, dar au apărut deja primele fisuri.
„Acest lucru s-a întâmplat peste tot. Oamenii vor face reclamații pentru ca o comisie să facă verificări și noi să fim apoi despăgubiți”, spune Milan Karabașevici. Dar conducerea de la Zijin Bor nu a dat curs solicitării. În schimb, în imediata apropiere au apărut niște construcții, niște stâlpi-turn din metal.
„Autoritatea minieră a ordonat oprirea acestor construcții, pentru că au fost ridicate fără permisele necesare și inspecțiile de mediu corespunzătoare. Dar turnurile funcționează oricum, chipurile în modul de testare. Compania continuă exploatarea”, spune primarul din Brezonik.
Rata cancerului în Bor este peste medie
Bor este una dintre cele mai mari mine de cupru din Europa și funcționează de peste un secol. Peisajul înconjurător este presărat cu gropi și grămezi de zgură. În ultimii trei ani, Zijin a extins producția din nou, iar asta are efecte asupra locuitorilor și mediului înconjurător.
Regiunea este una dintre cele mai poluate din Serbia. Institutul pentru Sănătate Publică a realizat un studiu și a constatat că rata cancerului în Bor este mult peste medie, în principal din cauza poluării masive a aerului.
„Este un document public și ar trebui să fie disponibil pentru toți cetățenii, astfel încât să știe ce se întâmplă. Nu există nici un motiv pentru ca aceste informații să fie ținute secrete”, spune ecologistul Slavoljub Kostic.
Echipa Deutsche Welle a trimis mai multe solicitări de interviu către Ministerul Minelor, către compania Zijin și autoritățile locale, dar nu a primit răspuns. În schimb, angajații Zijin au supravegheat filmările. Cu siguranță, jurnaliștii nu sunt bineveniți.
Serbia este, probabil, cel mai important partener al Chinei în Balcani
Iar investitorii chinezi sunt primiți cu brațele deschise. Nu trece săptămână fără ca președintele Aleksandar Vucici să nu laude prietenia dintre cele două țări. Iar Bor face parte din investiția strategică a Chinei în „Noul drum al mătăsii”, pe care Beijingul îl extinde de ani buni pentru a deschide noi rute comerciale cu Europa.
„China este dispusă la continuarea colaborării cu țările din Europa Centrală și de Est”, dă asigurări Li Xiaopeng, ministrul chinez al transporturilor.
„În Serbia, așteptările noastre au fost îndeplinite”, spune Zorana Mihajlovici, fost ministru al transporturilor. Ea este acum responsabilă cu mineritul.
Localnic din Bor: „Parcă am fi într-o provincie chineză”
Aceste proiecte sunt construite de companii și muncitori chinezi. Iar Zijin a adus deja câteva sute în Bor. Locuiesc în arealul minei, dar mai pot fi văzuți uneori prin oraș. Proprietarul chinez pare încrezător în viitor. Clădirile noi de la intrarea în mină au acoperișuri similare pagodelor, iar indicatoarele sunt bilingve.
„Ne simțim complet ocupați de chinezi, de parcă noi am fi într-o provincie chineză, nu invers!” - spune Zoran Vojinović, localnic din Bor. E un sentiment comun în Bor. Angajații sârbi ai companiei Zijin au momentan locuri de muncă sigure. Dar lucrurile devin tot mai grele pentru ei. Muncitorii au protestat recent în fața sediului central, pentru că bonusurile urmau să le fie tăiate.
„Zijin a făcut investiții uriașe și nu ne opunem acestui lucru, menit să le crească profiturile. Dar simțim că ei vizează angajații mai în vârstă, cei de peste 50 de ani”, spune Caslav Gavric, lideri sindical.
„Angajatorul nostru a fost obligat să se conformeze contractului de salarizare existent. Dar l-a încălcat, iar acum vrea să ne reducă salariile și să ne restricționeze drepturile”, se plânge Vladimir Stefanovic, angajat al minei, relatează Digi24.