Sepsi Sfântu Gheorghe a măturat cu CFR Cluj și s-a calificat, din nou, în finala Cupei României

Sepsi Sfântu Gheorghe a măturat cu CFR Cluj și s-a calificat, din nou, în finala Cupei RomânieiSepsi, în play-off-ul Conference Legea / Sursă foto: Facebook

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima semifinală.

Sepsi Sfântu Gheorghe, care e deţinătoarea trofeului, s-a impus în meciul cu CFR Cluj, prin golurile marcate de Nicolae Păun (10), Marius Ştefănescu (29) şi Mario Rondon (81).

Scorul putea fi şi mai mare, dar Sepsi OSK a ratat două penalty-uri. La primul, acordat după un fault al lui Andrei Burcă asupra lui Pavol Safranko, Cosmin Matei a trimis în bară (44), iar la al doilea, dictat după un henţ al lui Christopher Braun, portarul Simona Scuffet a respins şutul lui Marius Ştefănescu, însă venezueleanul Rondon a urmărit mingea şi a marcat.

CFR, care a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale sale din acest sezon, a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, fundaşul Andrei Burcă fiind eliminat în min. 43.

La CFR Cluj a debutat tânărul atacant gambian Mustapha Jah (19 ani), introdus pe teren în min. 88. În această seară va avea loc cealaltă finală, Universitatea Cluj - UTA Arad (ora 19:00).

Finala este programată în data de 24 mai, pe Stadionul Municipal din Sibiu

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC CFR 1907 Cluj 3-0 (2-0), Sepsi Arena OSK - Sfântu Gheorghe

Au marcat: Nicolae Păun (10), Marius Ştefănescu (29), Mario Rondon (81). Cosmin Matei (Sepsi OSK) a ratat un penalty în min. 44 (bară). Marius Ştefănescu (Sepsi OSK) a ratat un penalty în min. 81 (a apărat Simone Scuffet). Cartonaş roşu: Andrei Burcă (CFR, 43). Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); al patrulea oficial: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova) Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Szabolcs Kovacs (Carei) Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Vlad Căluşer (Bucureşti) - FRF.

„A existat o singură echipă, asta e realitatea. Jucătorii de la meciul cu Farul nu și-au revenit. Am avut mult stres la meciul cu Farul, drumul de la Constanța a fost lung. Ieri am venit de la Cluj, alte 5 ore cu autocarul.

Se vedea că vor, dar nu pot. Burcă mi-a zis că nu putea să alerge. Poate e greșeala mea, trebuia să bag mai mulți jucători odihniți. Am arătat mai bine în 10 oameni. De asta îmi pare rău astăzi, că trebuia să bag 7-8 jucători noi față de meciul cu Farul. Dar am zis să respectăm competiția.

E al 57-lea meci, suntem foarte obosiți. Nu știu cum o vom scoate la capăt. Camora a intrat după accidentare, Burcă era foarte obosit. Acolo s-a pierdut meciul, la cartonașul roșu. Chiar dacă era 2-0, nu se știe niciodată.

Cei de la Sepsi au meritat, sunt specialiștii Cupei, le doresc succes”, a afirmat Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, la final.