Senatul: Marți se discută despre modificarea articolului 173 din regulament, la comisia de resort
- Mircea Marian
- 30 martie 2015, 20:42
Comisia pentru regulament a Senatului va fi convocată, marţi, începând cu ora 12,00, pentru a lua în discuţie propunerea avansată de liderul grupului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, privind modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului astfel încât prevederile acestuia să fie corelate cu textul constituţional şi cu deciziile CCR, scrie Agerpres.
"Săptămâna trecută ştiţi că am avut un vot care a stârnit tot felul de discuţii şi astăzi încă mai sunt şi, în acest context, aş propune plenului să facem o adaptare a Statutului nostru cu prevederile din Constituţie (...) având în vedere decizia CCR 392/2007 şi 990/2008. Aş propune modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului şi modificarea art. 24 alin. 4 din legea privind Statutul deputatului şi senatorului. (...) Vă rog să supuneţi votului şi, sigur, Comisia de regulament să se aplece cu multă atenţie asupra acestor prevederi ca să nu mai existe discuţii. Cred că lucrurile se pot clarifica foarte simplu", a declarat Sârbu, luni, în plenul Senatului.
Propunerea lui Sârbu de sesizare a Comisiei pentru regulament cu privire la modificarea articolului 173 a fost adoptată de plenul Senatului cu 117 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere.
Preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru, a făcut precizarea că modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului este de competenţa Comisiei pentru regulament, însă în ceea ce priveşte modificarea Statutului deputatului şi senatorului va fi necesară sesizarea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere.
"Prima chestiune - modificarea art. 173 din Regulamentul Senatului ţine într-adevăr de Comisia de regulament a Senatului şi acest lucru îl putem face, să împuternicim comisia să propună un text care să pună în acord articolul 173 cu textul constituţional şi cu hotărârea Curţii. Cea de a doua propunere, de modificare a legii nr. 96/2006, ţine de Comisia comună a celor două Camere privind Statutul deputatului şi senatorului şi ar trebui sesizarea să o facem la Birourile permanente reunite într-o procedură foarte rapidă", a subliniat Chelaru.
La rândul său, preşedintele Comisiei pentru regulament a Senatului, Sebastian Grapă, a declarat că în mod "obligatoriu" va trebui modificat articolul 173 din Regulamentul Senatului.
"Articolul 173 obligatoriu trebuie modificat, dar el trebuie modificat în concordanţă cu hotărârea 392 a CCR, unde explică foarte clar ce înseamnă majoritate. Legiuitorul, în înţelepciunea sa, face distincţie între majorităţi atunci când este alta decât cea calificată. (...) Mâine, la ora 12,00, Comisia de regulament, unde fiecare grup politic are câte un reprezentant, va lua în discuţie tocmai articolul 173, unde, probabil, că nu pot să fac decât presupuneri, amendarea lui va fi cu precizarea foarte clară că e vorba de majoritatea celor prezenţi", a afirmat acesta.
Senatorul Tudor Barbu a făcut, de asemenea, în plenul Senatului o modificare la articolul 173, însă aceasta nu a fost supusă votului. "Ca să vedeţi că liberalii sunt mai temeinici decât Puterea, am venit chiar cu precizări la articolul 173. (...) E vorba de un cuvânt pe care PNL doreşte să îl introducă în locul altui cuvânt, cuvinte care, înlocuite, schimbă sensul şi aduce Regulamentul Senatului alături şi împreună cu Constituţia, care la articolul 76 spune clar că hotărârile Senatului se iau cu majoritatea membrilor prezenţi. Propunerea liberală este următoarea - articolul 173 spune astăzi aşa: 'Senatul hotărăşte asupra cererii cu majoritatea membrilor săi'. Cuvântul 'săi' să fie înlocuit, zice marele PNL, cu cuvântul 'prezenţi', ceea ce ar însemna aducerea Constituţiei mai aproape de lucrările Senatului", a precizat Barbu.
În propunerea avansată de liderul grupului senatorial al PSD se precizează: "În vederea punerii de acord a prevederilor legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatului şi senatorului şi a prevederilor Regulamentului Senatului cu articolul 76 alin. 2 din Constituţia României şi având în vedere deciziile CCR 392/2007 şi 990/2008 propunem modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului şi modificarea art. 24 alin. 4 din Legea 96/2006. Modificările vor avea în vedere punerea în acord a textelor indicate şi înlăturarea echivocului cu privire la majoritatea necesară încuviinţării măsurii privind reţinerea şi arestarea preventivă a deputaţilor şi senatorilor".