Răzvan Exarhu: „În mare, lumea modernă ne tratează ca pe nişte bătrânici numai bune de trecut strada cu forţa”.

Îţi spunem noi că o să te simţi extraordinar vizavi, mamaie, matale nici nu-ţi dai seama. Noroc cu noi, că te-am ars cu ţigara ca să te laşi de fumat, că altfel puteai să te îmbolnăveşti. Pe scurt, pentru cei care au fost neatenţi, a început din septembrie 2009 marea retragere de pe piaţă a becurilor cu incandescenţă.

În Europa, termenul de evacuare e 2012, dar cum la noi e lumina asta frumoasă tot timpul şi e cald de trebuie să-l chemi pe Al Gore să-ţi arunce nişte zăpadă în casă pentru a te bucura un pic de iarnă, au băgat puţină viteză. Aşa că becul cu filament a ajuns un fel de delicatesă pentru iniţiaţi, un echivalent al cârnatului de Pleşcoi pe zona de dulie şi fasung.

Aşa cum şi fumătorii vor ajunge un fel de sectanţi, ca şi cititorii de cărţi sau ziare tipărite, poate că şi amatorii de becuri pe stil vechi vor trebui să se retragă în rezervaţii. Ştiu un loc în Bucureşti de unde se pot cumpăra discuri vinil şi unde chiar poţi gusta din deliciile unei forme nevinovate şi cool de clandestinitate.

Fie vorba între noi, sunetul e mai bun decât cel al cdurilor, dar nu asta contează, evident. Kestia e că tot mai mulţi prieteni îmi spun cam o dată pe săptămână că au găsit becuri de 100 W. Am luat 20, 40, câte aveau, aş fi luat şi mai multe şi mi-a părut rău că stocul era aşa de mic. Becuri din alea bune, cu wolfram, filament şi tot ce trebuie ca să fie lumină normală în casă şi ca să nu fie nevoie să arunci toate lămpile vechi.

E păcat că Uniunea Europeană nu încurajează ţăranii să producă redbull şi becuri de casă, făcute cum se făceau în vremurile bune, cu wolfram din curte, curat, proaspăt smuls şi făcut filament de bunicii care astfel se pot reintegra social şi economic în noua debandadă mondială.

Am ridicat această mică problemă pe blog, după a nu ştiu câta conversaţie cu un prieten care găsise becuri, şi am primit nişte reacţii care m-au convins că spiritul de enclavă a fost asimilat deja. Adnana spune: Şi după aia o să ne acuze de posesie ilegală de W, sau cum? Iar Cristi a sesizat perfect dimensiunea orwelliană a fenomenului: Nu vă speriaţi, becurile nu vor dispărea, vor trece doar în ilegalitate ca şi drogurile. Preţul va creşte puţin, o să apară traficanţii de wolfram, psihologii o să inventeze o nouă etichetă, „dependenţii de filament” sau ceva de genu şi vor apărea centre de dezintoxicare unde o să te oblige să priveşti ore în şir în becuri economice până te lecuieşti. Nu vom mai spune, „hai, draga mea, să băgăm un joint pe ascuns”, va fi „hai să ne iubim la un filament mic pe ascuns”.Instalaţi-vă de pe acum draperii groase, să vă ferească de vecinele care aderă la moda green.

A intervenit şi un spirit modern, semi-ironic: io’s convins că blogării de pe la 1800 militau, aşişderea, pentru păstrarea iluminatului cu lămpi pe bază de petrol (lampant, evident) deoarece lumina asta ilectrică strică ochii. Şi Lizzie: Sloganul (titlul, adică) are iz de situaţie aievea! Iar becurile, chiar dacă iei warm white, tot sunt ciudăţele. Acelea no name, în schimb, în afară de faptul că-s chioare, ca pe vremea Împuşcatului, dau şi o frumoasă nuanţă cadaverică tenului persoanei de lângă.

Nu cred că e ceva greşit în a avea pasiuni de nişă. Dar sună cel puţin comic, dacă nu tragic, să ajungi să trafichezi becuri în plină libertate şi etcetera, ca în vremurile de aur ale dictaturii. Poate că asta e ultima staţie a rafinamentului, să practici gesturi normale, cu aerul unei conspiraţii, pentru care oricare vecin s-ar putea îndreptăţit să cheme poliţia. E mişto, de fapt.

Miliţia te putea lua pentru că nu-ţi tundeai părul în comunism, poliţia vine să te înhaţe în elveţianism pentru că nu-ţi tunzi gazonul. Suntem foarte aproape de momentul în care pompierii vor fi cei care aprind şi nu sting focul, ca în SF-urile clasice. Şi va apărea un lanţ de frizerii - La cântăreaţa cheală. Iar dacă vă arde buza după filament, vă recomand ultima resursă de Wolfram: Buzeşti cu Calea Griviţei, Philips,100 W. Tatuaje cu W se pot face în zonă. Şi să nu uit, ca de obicei, când vine vorba despre salvatori nechemaţi: Huooo!