Mircea Mihăieş: "A iscat oarecare agitaţie „ieşirea în decor” a lui Ioan Becali. Într-o emisiune de televiziune, faimosul geambaş de fotbalişti a scos din rastel întregul arsenal de vulgaritate cu care l-a înzestrat natura: ameninţarea, sudalma şi scuipătura."
E un repertoriu pe care faimosul „Giovanni” nu-l posedă în exclusivitate, dar îl foloseşte eminent. El ilustrează la modul didactic victoria covârşitoare dobândită în România de mahala asupra civilizaţiei. E o operaţie începută de mult, din zorii televiziunilor private, dar care în ultimii ani a absorbit, asemenea unui turbion, întregul peisaj al vieţii publice. Astăzi, nu ai şansa de a fi auzit în România decât dacă te zvârcoleşti, ţipi ca scos din minţi, agresezi fizic şi verbal - iar mai nou, dacă scoţi cuţitul, pistolul ori puşca.
Se vorbeşte intens despre disoluţia autorităţii publice. Cu alte cuvinte, instrumentele statului nu-şi fac datoria. Dar cine sunt aceste „instrumente” şi la ce „autoritate” să te aştepţi din partea lor? Primul e, desigur, parlamentul. Aruncaţi o privire asupra unei şedinţe „în plen” şi o să înlemniţi de groaza vulgarităţii, a nesimţirii orduroase şi a lipsei de raţiune care se ridică deasupra Casei Poporului, asemenea duhului rău scăpat din lampa lui Aladin. De aici se scurg asupra societăţii româneşti cele mai toxice zoaie: legi făcute în dorul lelii, acte normative gândite pentru grupuri precise de interese, măsuri aberante menite parcă să pulverizeze societatea.
Coborâţi apoi la nivel de guvern. Nu trece zi în care să nu aflăm de vreun abuz, escrocherie sau ilegalitate comisă de unul sau altul dintre „demnitarii” statului român. Ca într- o competiţie infernală, parcă cineva a jurat să nu rămână minister curat, departament deasupra oricărui reproş ori direcţie ferită de agresiunea şpăgii, escrocheriei, minciunii ori abuzului. Cele mai expuse par a fi ministerele create de stat tocmai pentru a stăvili răspândirea mizeriei în societate. Ne învârtim într-un cerc infernal, iar paznicii la cazanele cu smoală sunt cei mai împieliţaţi dintre draci. Ce autoritate statală mai e asta, când la Craiova lumea interlopă, justiţia şi forţele de ordine joacă tontoroiul pe cadavrul legalităţii? Mai cunoaşteţi vreo ţară unde poliţiştii vând permise de conducere, iar judeţe întregi sunt guvernate de cumetri, interlopi, judecători şi poliţişti corupţi?
Într-o astfel de societate, e inevitabil ca aberaţiile să ocupe centrul şi să dea tonul comportamentului social. Dar lucrurile n-ar fi posibile fără complicităţi. Aşa-numitele „televiziuni comerciale” poartă cam nouăzeci la sută din vină pentru desfigurarea societăţii româneşti. Nivelul a coborât an după an, ajungând la cote de neimaginat într-o lume normală. Astăzi, realizatorii de emisiuni se simt umiliţi şi degradaţi de reacţiile de tip „Giovanni”. Dar întrebarea e: cine a creat din astfel de personaje vedete ale vieţii publice? Nu tocmai pofta insaţiabilă de „rating”, iresponsabilitatea crasă şi lăcomia fără margini a patronilor? De ani buni, realizatorii de emisiuni de televiziune nu mai sunt simpli „moderatori”, ci veritabili incitatori la minciună, violenţă şi teroare.
Cu aerul despletit al unor scăpaţi de la balamuc, „tonomatele” pun la cale nesfârşite spectacole ale turpitudinii umane, incapabili să iasă din zona metaforei catastrofice, a hiperbolei incendiare şi a gigantismului maladiv. Un veritabil cancer al minţii te năpădeşte pe orice canal şi la orice oră. Discuţiile din studiouri au devenit substitute ale execuţiilor publice, insinuarea, exagerarea perversă şi răstălmăcirea năucitoare fiind principalele figuri de stil în care excelează jurnalistul de televiziune român. Majoritatea covârşitoare a talk-show-urilor par transmisii „live” din casa de nebuni.
Când limbajul în sine nu e suficient de explicit şi tonul destul de agresiv, se trece la veritabile contorsiuni corporale menite să te bage în sperieţi. Parc-am fi nişte oligofreni pe care felceri la fel de tembeli ca noi ne forţează să ne luăm pilula amară a nebuniei generalizate. Când oameni de televiziune se raportează astfel la noi, de ce să ne mirăm că instrumentele lor de tip „giovanni” îşi ies din ce în ce mai des din ţâţânile oricum prea şubrede? Nivelul de aşteptare e atât de jos, grobianismul atât de agresiv, încât te miri că n-am început să ne exterminăm în masă - pentru că asta aşteaptă de la noi televiziunile însetate de rating. Deocamdată au început să-şi dea în cap politicienii şi sculele lor trimise în campanii electorale. Dar prin protectori ai unor vedete precum „Giovanni”, „Nikita”, „Laptopman”, Badea şi vasta majoritate a realizatorilor de emisiuni „de dezbatere” de la OTV, Realitatea sau fericitele Antene e doar o chestiune de timp. Nu mai e mult până când România va deveni un deşert urât mirositor, intens populat de asasini, negustori de droguri şi violatori.
Recomandările noastre
