Șeful Parlamentului de la Chișinău respinge ipoteza unei crize politice. Cum colaborează Maia Sandu cu Natalia Gavriliță
- Ionel Sclavone
- 23 ianuarie 2023, 19:10
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, respinge speculațiile cu privire la o criză politică în interiorul puterii de la Chișinău. El a precizat că zvonurile cu privire la disputele din interiorul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), dintre președintele Maia Sandu și premierul Natalia Gavriliță nu sunt reale.
Președintele Parlamentului, deputatul Igor Grosu, a declarat că nu există nici o criză politică în interiorul PAS, partidul aflat la guvernare în Republica Moldova, El a precizat că echipa formată din președintele Maia Sandu și premierul Natalia Gavriliță funcționează foarte bine.
„Nu, categoric nu, suntem o echipă. Că discutăm uneori așa, mai temperamental, acesta este felul nostru de a fi în PAS, să nu fie cu supărare sau surpriză pentru inamicii noștri. Este democrația internă în partid, orice idee este discutată, chiar dacă este cu multă patimă, discutăm, luăm decizia, ne-o asumăm public și o promovăm. Asta e regula în PAS”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului de la Chișinău susține că Republica Moldova are o șansă fără precedent să pună țara pe traseul pro-occidentale. Igor Grosu a mai spus că toți politicienii de la putere, de la Chișinău, sunt conștienți că trebuie să mențină acest traseu și să facă tot ce ține de ei pentru a atinge obiectivul propus, integrarea europeană.
„Noi înțelegem foarte bine șansa pe care o are Republica Moldova acum, scorul pe care l-am obținut noi în alegerile parlamentare și prezidențiale pentru un partid în devenire este fără precedent, fereastra de oportunitate pe care o avem în parcursul nostru de integrare europeană este una unică, sau care apare foarte rar în istoria unei țări, de aceea toți sunt aliniați și toți înțeleg cât de important este să avansăm cât mai repede, să facem tot ce ține de noi”, a explicat Igor Grosu.
Integrarea Moldovei la UE va fi în funcție de rezultate
Președintele Parlamentului spune că o decizie cu privire la aderarea Moldovei la UE va fi luată de statele membre ale blocului comunitar, dar este nevoie și de o colaborare între președinte, parlament și guvern.
„Că va urma bineînțeles și o decizie a statelor membre asta este altceva, la fel de important, dar noi trebuie să ne facem și o să ne facem tema pentru acasă. Colaborarea între președinție, parlament și Guvern este una foarte bună, suntem o echipă și vom menține echipa în continuare”, a mai spus Igor Grosu.
Pe cale de consecință, având în vedere care sunt mizele, Igor Grosu nu vede necesitatea schimbării premierului Republicii Moldova, la acest moment. El este de părere că există o presiune foarte mare asupra guvernului, iar dacă va fi nevoie de o schimbare, de o decizie politică, aceasta va fi anunțată public și explicate.
„Eu am lucrat și în executiv, am lucrat și în Parlament. Pe executiv, presiunea este mult mai mare, este domeniul în care trebuie să intervii, permanent se întâmplă ceva în țară. Dacă va fi nevoie la un moment dat, va fi o decizie politică în cadrul partidului care va fi anunțată și explicată oamenilor”, a declarat Igor Grosu, conform G4media.