Șeful ISU Neamț a fost găsit mort. Ce s-a întâmplat cu generalul de brigadă Ioan Nițică

Șeful ISU Neamț a fost găsit mort. Ce s-a întâmplat cu generalul de brigadă Ioan Nițică

Comandantul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, generalul de brigadă Ioan Nițică a murit din cauza unei boli incurabile.

Generalul de brigada Ioan Nițică, în vârstă de 59 de ani, a decedat, vineri seara, din cauza unei boli incurabile. Tragedia a fost anunțată de colaboratorii săi care au transmis un mesaj de condoleanțe, înduioșător.

„Începând din această seară, comandantul nostru, generalul de brigadă Ioan Nițică va veghea activitățile salvatorilor nemțeni din cer”, așa sună anunțul transmis de colegii generalului, din cadrul ISU Neamț.

Generalul de brigada Ioan Nițică suferea de leucemie, boala fiindu-I descoperită la începutul acestui an. Astfel, la ședința de bilanț anual care s-a desfășurat în luna ianuarie, generalului i s-a făcut rău, iar câteva zile mai târziu, pe 30 ianuarie 2020, a fost transferat la secția de Antestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență din Iași.

Investigațiile efectuate de medici aveau să scoată la iveală că șeful ISU Neamț este bolnav incurabil.  iar în urma investigațiilor s-a constatat ca avea leucemie. A urmat o serie de tratamente destul de dure, însă, în cele din urmă organismul nu a rezistat, iar boala a învins.

Potrivit presei locale, din județul Neamț, generalul a fost găsit de fiul său, în această seară, în stare de inconștiență. Acesta a sunat la ambulanță, însă manevrele de resucitare nu au dat rezultate, iar în scurtă vreme a fost consemnat decesul lui Ioan Nițică.

Șefu ISU Neamț a avut o carieră de excepție, atât în Ministerul Apărării Naţionale cât și în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Generalul Ioan Niţică a fost decorat, în 2015, cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Ofiţer, distincție care i-a fost acordată prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis.

În anul 2006, şeful ISU Neamț a primit ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, iar în anul 2018, Ioan Nițică a primit gradul de general de brigadă.

Despre dispariția lui Ioan Nițică a comentat, într-o postare pe Facebook, Radu Herjeu (CNA). Acesta vorbește despre momentele în care a urmat stagiul militar.

„A plecat unul dintre foarte puținii oameni care m-au sprijinit într-un moment sau altul al vieții mele, fără să aibă vreun interes sau legătură cu mine. Datorită lui, armata a fost chiar suportabilă, ceea ce, pentru cineva ca mine, cu muuultă personalitate, chiar a contat. Abia la terminarea ei am devenit amici, petrecând multe ore discutând despre cărți și muzică simfonică”, a scris Radu Herjeu pe contul său de Facebook, după care a continuat:

„Din fericire, l-am revăzut toamna trecută, la Bacău, după aproape 30 de ani. A venit special la premiera piesei mele. Care i-a plăcut surprinzător de mult. Era neschimbat. Cred că el e cel care dat pentru mine consistență sintagmei «om dintr-o bucată». Exigent, direct, vertical, corect, generos, luptător, dârz, demn, avea planuri mari să schimbe societatea după ce se va fi retras din militărie. Știu că avem tendința de a descoperi simboluri și înțelesuri atunci când apar sau dispar din viața noastră cei apropiați. Asta este singura carte pe care nu i-am returnat-o niciodată. Zbor lin, Ioane”.

Regizorul filmului Evita a încetat din viață. Alan Parker avea 76 de ani

Anda Adam devastată de durere: „Nu vreau să cred… Nu, Nu, Nu!!! Prea devreme!!!”

Ne puteți urmări și pe Google News