Șefii marilor sindicate trăiesc pe picior mare. Ce venituri au în comparație cu cei pe care îi reprezintă

Șefii marilor sindicate trăiesc pe picior mare. Ce venituri au în comparație cu cei pe care îi reprezintă Sursa foto: arhiva evz

Mediul de afaceri românesc a fost puternic afectat de pandemia de Covid-19, iar multe firme și-au închis porțile și sute de mii de angajați din zona privată au avut de suferit. La acest dezastru au asistat, impasibili, majoritatea liderilor de sindicat.

Președintele Federației SANITAS, Leonard Bărăscu, a reușit să-și protejeze veniturile pe timp de criză. Mai exact, anul trecut a avut venituri de 414.755 de lei, potrivit declarației de avere.

Bărăscu a încasat 203.464 de lei de la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România “Frăția” unde este tot președinte și 211.291 de lei de la Federația SANITAS.

Cu o vechime considerabilă în mișcarea sindicală, Iacob Baciu, președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR) a obținut anul trecut 376.629 de lei, fiind al doilea cel mai bine plătit sindicalist din țara noastră. 104.652 de lei au provenit din pensie, iar 184.707 de lei i-a primit fiind președinte al CSDR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderii de sindicate din România nu au simțit criza

Mai mult, Baciu a primit 32.577 de lei fiind membru în plenul Consiliului Economic și Social (CES) și 27.900 de lei de la Consiliul de Administrație al agenției de turism SIND România.

Marius Nistor și Simion Hăncescu au reușit să se îmbogățească tot cu ajutorul mișcării sindicale. Mai exact, Nistor a obținut anul trecut 212.905 de lei, dintre care 78.288 de lei au provenit de la Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret și 72.000 de lei de la Sindicatul Salariaților din Învățământ București.

Mai mult, ca profesor, Marius Nistor a încasat 48.227 lei, iar Confederației Frăția i-a mai adus 12.000 de lei în conturi. Din drepturi de proprietate intelectuală a mai încasat de la  Federația Spiru Haret încă 14.400 de lei.

Simion Hăncescu, un reprezentat al sindicatelor din învățământul preuniversitar, a obținut anul trecut 205.929 de lei. Ca profesor, el a încasat 49.101 de lei de la Liceul de Arte Ionel Perlea din Slobozia. De asemenea, cei mai mulți bani i-au venit din partea Federației Sindicatelor Libere de Învățământ unde este președinte, 121.056 de lei.

Tot de aici a mai încasat 104.112 de lei, fiind manager de proiecte finanțate cu fonduri europene. Mai mult, Hăncescu a încasat suma de 30.660 de lei de la Consiliul Economic și Social (CES).

Viață de lux și averi considerabile

Președintele Blocului Național Sindical  (BNS), Dumitru Costin, a obținut 248.283 de lei anul trecut. Cei mai mulți bani i-a încasat, 156.300 de lei, din poziția de președinte al BNS. Mai mult, 91.983 de lei i-a primit fiind secretar general al Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori.

Bogdan Hossu conduce cea mai mare confederație sindicală, Cartel ALFA, din poziția de pensionar, el încasând din această calitate 78.933 de lei anul trecut.

Veniturile și le-a completat de la Cartel ALFA - 93.155de lei, de la societatea de turism a sindicatelor SIND România - 30.995 de lei, iar de la Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor a primit suma de 1.500 de lei. Totodată, Hossu a încasat 10.000 de lei din darea în arendă a unui teren. Bogdan Hossu a avut anul trecut venituri totale de 214.583 de lei,  scrie Jurnalul.ro.