Șef din Poliția Română, sancționat de subalterni. Polițiștii se tem de represalii

Șef din Poliția Română, sancționat de subalterni. Polițiștii se tem de represalii

Șeful IPJ Vâlcea, comisarul de poliţie Sorin Ovidiu Oară, a fost sancționat de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Horezu, care i-au reținut permisul de conducere după ce a fost surpins circulând cu 125km/h, în localitate. Incidentul a avut loc în prima zi de Crăciun iar ofițerul a fost prins în cadrul unei acțiuni organizată, culmea, chiar de conducerea inspectoratului pe care îl conduce.

Împuternicit la comanda Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, comisarul de poliţie Sorin Ovidiu Oară, a rămas „pieton” pentru 90 de zile, după ce subalternii săi de la Rutieră i-au reținut permisul de conducere. Incidentul a fost semnalat de mai mulți polițiști, pe Facebook și a fost confirmat, pentru EVZ, de oficiali din Poliția Română. Unul dintre polițiști a transmis EVZ că, acum 7-8 luni, șeful Poliției Vâlcea a mai fost sancționat tot pentru viteză excesivă. „Atunci a fost un scandal monstru și i-a detașat pe agenții de la Rutieră la vreo 70-80 de km, în județ. Polițiștii au sesizat Corpul de Control al IGPR, care acum se afla la IPJ Vâlcea”, susține polițistul care ne-a semnalat cazul.

De cealaltă parte, oficiali din Poliția Română susțin că agenții de la Rutieră au aplicat legea și nu au de să se teamă de repercursiuni.

Reprezentanți ai IPJ Vâlcea au transmis că incidentul în care a fost implicat comisarul Sorin Ovidiu Oară a fost înregistrat în cadrul unei acțiuni organizate pe raza întregului județ, în perioada 24-26 decembrie a.c. Pe lângă șeful IPJ Vâlcea, alți 16 șoferi au rămas fără permis de conducere.

„La data de 25 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Horezu au depistat pe un sector de drum, pe raza localității Slătioara, cu limită de viteză 70 km/h, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care rula cu o viteză de 125 km/h. Bărbatul a rămas fără permis de conducere pe o perioadă de 90 de zile”, a transmis IPJ Vâlcea.

Pe de altă parte, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a declarat că nu este adeptul intervențiilor în astfel de situații.

După ce au apărut suspiciuni în spațiul public cu privire la mușamalizarea accidentului mortal în care este implicat Daniel Chițoiu, Marcel Vela a declarat, la Antena 3: „Eu sunt ministru de două luni și am dat dovadă că sunt un ministru normal. Eu vă spun că nu fac nicio intervenție pentru nimeni, absolut nimeni”.