Ședință de Guvern cu scântei. „Peste vreo trei-patru ani de zile să nu mai apară”
- Mihaela Dan
- 30 decembrie 2019, 12:27
La ultima ședință de Guvern din acest an, Executivul condus de Ludovic Orban a discutat, printre altele, și despre condițiile de circulație, în contextul în care vremea rea începe să pună stăpânire pe România.
„Știind că vin pe același drum și eu, pe DN1. Problemele, în ceea ce privește transportul aerian - nu sunt probleme deosebite. Sigur, operarea pe aeroporturile din România se desfășoară în condiții de iarnă. Avem în acest moment ceață, probleme... întârzieri, dacă sunt întârzieri sunt cauzate de ceață, de degivrare, de curățarea pistelor - acestea sunt principalele probleme, se operează în condiții de iarnă. În ce privește transportul feroviar, aici, sigur că apare fenomenul de viscol, să putem... intervenim și atunci circulația se desfășoară cu dificultate... Avem dislocaţi 285 de salariați pentru curățarea macazelor. Nu au fost trenuri anulate în această perioadă, am avut doar întârzieri. În ceea ce privește circulația rutieră - și aici”, a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor.
„Bun! Auziţi, fraza asta: Am avut doar întârzieri. Sper ca peste vreo trei-patru ani de zile să nu mai apară”, i-a răspuns lui Lucian Bode premierul Orban.
„Da. Îmi doresc și eu acest lucru. În ceea ce priveşte transportul rutier, vorbim aici, precizez încă o dată, despre drumuri naționale și autostrăzi, nu am avut drumuri naţionale, autostrăzi blocate, am acţionat, ieri, spre exemplu, cu 3.421 de utilaje, 18.663 tone material antiderapant, 10.000 clorură de calciu, avem un stoc de sare - 277.000 de tone, deci pentru a asigura necesarul pentru următoarele trei luni, motorină - 28.000 de tone. Deci suntem pregătiţi cu utilaje, respectiv cu resurse umane pentru a interveni”, l-a asigurat ministrul Transporturilor pe premier.
„Și nu se plimbă între depozite şi spre surprinderea noastră plăcută, coincide cantitatea de sare care a plecat din Salrom cu cea aflată în depozite. Închei, domnule prim-ministru, spunând că le-am transmis colegilor care sunt implicaţi în aceste activităţi că pentru noi, cei care suntem în slujba cetățenilor în aceste zile, aceste zile sunt zile de muncă şi trebuie să înțeleagă acest lucru. Le-am solicitat celor implicați să dea dovadă de maximă responsabilitate în luarea deciziilor, iar aceasta să aibă ca principal scop asigurarea siguranței și vieții românilor. Am spus și repet, am mai spus şi cu altă ocazie aici, trebuie să se gândească și să ne gândim cu toții când luăm o decizie, că poate afecta acea decizie membrii familiei noastre.
Aşa să se gândească, când acţionează în aceste zile. Suntem aici pentru a ne asigura că în ciuda înrăutăţirii vremii, nimeni nu va avea de suferit. Aceste asigurări le-am primit şi le transmit astăzi”, a mai punctat Lucian Bode.