Debitul Dunării va fi relativ staţionar în următoarele zile, între 2.600 şi 2.700 metri cubi pe secundă (mc/s), dar se situează la jumătate faţă de media multianuală a lunii iulie.
Potrivit prognozei hidrometeorologice publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până pe data de 29 iulie, debitul apelor Dunării, la intrarea în ţară pe secţiunea Baziaş va fi relativ staţionar în jurul valorilor de 2.600 - 2.700 mc/s pe toată durata intervalului de prognoză, situându-se sub media multianuală a lunii iulie, de 5.350 mc/s.
Debitele vor fi în general în scădere, în aval de Porţile de Fier, cu excepția ultimelor zile ale intervalului de prognoză, când vor fi în creştere uşoară pe sectorul Gruia - Corabia şi relativ staţionare pe sectorul Tr. Măgurele - Giurgiu.
Prognoza hidrologică de medie durată pentru râurile din România, în perioada 23 iulie, ora 7:00 - 29 iulie, ora 7:00, arată că debitele medii zilnice vor fi în general staţionare.
Zonă TURISTICĂ frecventată de români, lovită de două CUTREMURE
Hidrologii avertizează că pe toată durata intervalului de prognoză sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din nordul, vestul, centrul ţării şi zonele de deal şi munte ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă prognozate