Se schimbă regulile pentru salariați: În joc se află banii noștri! Ce se întâmplă până la finalul anului
- Sabina Popescu
- 21 octombrie 2021, 09:10
Și în anul 2021, cetățenii români au dreptul la mai multe zile libere recunoscute prin Legea Muncii. Până la finele anului, mai sunt patru sărbători legale, iar românii ar putea beneficia de aceste perioade pentru a avea parte de zile libere sau, după caz, în urma acordului cu angajatorul, de compensații bănești sau zile libere ulterioare.
Ce zile libere mai sunt până la finele anului
În perioada următoare, românii vor avea cel puțin două zile libere, la care se vor putea adăuga, potrivit legislației, alte trei, una dintre acestea fiind considerată zi de concediu. Angajatorii sunt obligați să acorde aceste zile libere sau, în caz contrar, să ofere compensații la salariul angajatului.
Pe data de 30 noiembrie, marți, Biserica Ortodoxă Română îl va pomeni pe Sfântul Andrei. A doua zi, pe data de 1 decembrie, miercuri, românii sărbătoresc Ziua Națională. La scurt timp după aceste două sărbători importante, românii celebrează pe 25 decembrie, sâmbătă, și 26 decembrie, duminică, Nașterea Domnului Iisus Hristos.
Ce drepturi au angajații
Potrivit legislației, în astfel de zile, angajatorii trebuie să dea personalului angajat liber sau să ofere compensații financiare în termen de 30 de zile. În cazul în care acest lucru nu se poate materializa, angajatorul va fi obligat să acorde sporuri salariale în procent de 100% din salariul de bază al angajatului.
Există, însă, și sectoare de activitate, unde există și excepții. Pe cale de consecință, anumite categorii de lucrători trebuie să se prezinte și să-și desfășoare activitatea chiar și în aceste zile, stabilite ca libere prin lege.
În această situație se află lucrătorii din unitățile sanitare, din sectorul de transport public sau din cele de alimentație publică. De asemenea, în această categorie se mai încadrează angajații a căror activitate nu se poate întrerupe din cauza caracteristicilor pe care le prezintă procesul de producție sau ca urmare a specificului activității.
În cazul în care angajatului nu i se oferă zile libere sau compensații bănești, angajatorul riscă să fie penalizat cu sume cuprinse între 5.000 lei și 10.000 lei.