Se schimbă o lege importantă. Care va fi suma pe care o plătim în viitor?
- Iulia Moise
- 25 noiembrie 2020, 16:43
Alertă pentru zeci de mii de români. În plină pandemie, ministrul anunță că va forma un grup de lucru pentru modificarea unei dintre cele mai importante legi.
Ministerul Culturii a anunţat miercuri, printr-o informare de presă, că va forma un grup de lucru pentru a efectua o modificare şi completare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ca urmare a sesizărilor primite din partea operatorilor culturali şi a artiştilor plastici cu privire la metodologia de taxare a operelor expuse public, propusă de organismul de gestiune colectivă VISARTA. Legea vizează sute de mii de angajați, iar întrebarea care rămâne după această știre e cât vom plăti de la implementarea noii legi.
Potrivit sursei citate, cadrul actual legal limitează posibilităţile pe care atât Ministerul Culturii, cât şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) le au pentru elaborarea metodologiei organismelor de gestiune colectivă privind domeniile de activitate reglementate prin Legea 8/1996.
„În spiritul transparenţei pe care am promovat-o încă de la preluarea acestui mandat, săptămâna viitoare voi anunţa componenţa grupului de lucru privind modificarea şi completarea Legii 8/1996. Va fi o muncă în echipă cu specialişti din toate sectoarele culturale pentru a veni cu cele mai bune soluţii, durabile, astfel încât, drepturile tuturor artiştilor să fie apărate fără a lăsa loc interpretărilor sau portiţelor către abuzuri. Nu putem accepta acţiuni de tip monopol care sunt în dezavantajul artiştilor”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Ministerul Culturii a precizat că nu are niciun fel de atribuţii cu privire la decizia de constituire a comisiei de negociere şi a metodologiei privitoare la organismele de gestiune şi susţine că îmbunătăţirea sistemului de gestiune a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi prevenirea unor abuzuri se poate realiza doar prin modificarea Legii 8/1996.
„ORDA, conform aArt. 163 din Legea 8/1996, are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la primirea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere de către organismele de gestiune colectivă, utilizatorii sau structurile asociative ale utilizatorilor prevăzuţi la art. 163, alin. (3) lit. b) şi c), să elaboreze ordinul de constituire a comisiei de negociere; ORDA nu este parte în negocieri şi nu poate interveni în negocierea dintre organismele de gestiune colectivă şi utilizatori”, a explicat ministerul.