Așadar, vor fi operate zboruri spre și dinspre Atena în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, şi Salonic joi şi duminică.
„Ca urmare a deciziei guvernului grec, începând cu 1 IULIE, toți pasagerii care aterizează pe oricare aeroport din Grecia, au obligația de a completa formularul The Passenger Locator Form (PLF) cu 48 de ore înainte de zborul de intrare în Grecia.
Formularul poate fi descărcat aici https://travel.gov.gr/#/
Un alt formular va fi oferit la bord, care va trebui completat și predat, atunci când li se va solicita.
De la 1 iulie, pasagerii sosiți pe aeroporturile grecești din călătorii internaționale, vor putea fi testați aleatoriu pentru Covid-19”, se arată în comunicatul transmis de TAROM.