Se pune praful pe softurile anti-plagiat din universităţi!

Se pune praful pe softurile anti-plagiat din universităţi!

Deşi rectorii le văd ca pe nişte trofee, profesorii universitari fug ca dracul de tămâie de sistemele menite să depisteze furtul intelectual. Ei înşişi sunt adesea prinşi cu ocaua mică.

Scandalurile de plagiat la nivel înalt, un trend început acum doi ani cu un scandal legat de actualul premier şi continuat de mai marii din Educaţie, au băgat spaima în universităţile din România, iar azi mai toate deţin un soft anti-plagiat. În unele cazuri însă, acestea sunt puse de formă. Dascălii "copy-paste", daţi în vileag de softuri Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi se foloseşte la maximum de softul anti-plagiat "SafeAssign", care a costat o mică avere. Uneori, sistemul dă verdict de plagiat şi în cazul profesorilor. "A fost luat printr-un grant de la Guvern, de 450.000 de euro, şi funcţionează din 2010. A descoperit inclusiv dascăli care încercau să publice în revistele noastre interne texte plagiate. Normal că nu au recunoscut", spune Valy Greavu, lector al facultăţii. Potrivit acestuia, sunt rare cazurile în care profesorii altor facultăţi din cadrul universităţii apelează la această metodă, convinşi că sunt atotştiutori. Mai mult, studenţii încă se mai dau peste cap încercând să fenteze sistemul, care acceptă doar lucrări a căror proporţie de copiere nu depăşeşte 40%. "Au vrut să păcălească softul lipind textul copiat, în documentul Word, ca pe o poză, dar am rezolvat această problemă. Nu mai pot nici să le cumpere de la foştii studenţi, pentru că le-am păstrat în arhivă", mai arată lectorul ieşean. Singurul loc unde grosul lucrărilor de la studenţi sunt verificate prin metoda Google este Universitatea din Bucureşti (UB). Deşi s-a dovedit recent că a eliberat un titlu de master fostului secretar de stat din Ministerul Educaţiei, Valentina Dumincă, pe baza unei teze copiate, universitatea se foloseşte de softul anti-plagiat din an în Paşte. "Doar când există suspiciuni de plagiat", ne-au dezvăluit surse din interior. Lucrările studenţilor de aici sunt încărcate pe site-ul sistemantiplagiat.ro, iar pentru scanarea a cinci pagini se percep 1,8 lei. Având în vedere că o lucrare de licenţă are cam 150 de pagini, s-ar cheltui 60 de lei pentru fiecare student la licenţă, master sau doctorat. O nimica toată, dacă luăm în calcul faptul că taxa percepută de facultăţile UB este de 3.100 de lei anual.

Decizie favorabilă în cazul Ponta Cel mai răsunător caz de plagiat s-a încheiat, ieri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că premierul Victor Ponta nu va fi cercetat penal pentru "copy-paste". Decizia este definitivă şi vine după doi ani în care cazul a fost întors pe toate părţile.În 2012, Ponta a fost acuzat de revista ştiinţifică "Nature" că şi-a copiat teza de doctorat obţinută la Universitatea Bucureşti. Membrii Comisiei de Etică a UB au declarat, în unanimitate, că lucrarea este un plagiat grosolan, la fel şi Consiliul de Atestare a Diplomelor (CNADTCU). Consiliul Naţional de Etică, aflat in subordinea Ministerului Educaţiei, a dat un verdict total opus. CITIȚI ȘI:

  • Ministrul Educației tratează cu superficialitate cel mai recent caz de plagiat: ”O să avem o discuție”
  • Începe revoluția împotriva minciunii academice. Detectorul de plagiat te prinde în două minute. Licenţa, masteratul şi doctoratul, controlate la sânge | VIDEO
  • Universităţile, pline de impostori
  • Judecătorii Curţii Supreme au închis definitiv dosarul de plagiat al lui Victor Ponta

Ne puteți urmări și pe Google News